La Ampoita, pe ploaie

Exista si zile de astea, cand socotelile nu se prea potrivesc. Prognoza era oricum nasoala asa ca ne puteam astepta la orice. Sunt destul de blazat dar Piti ma incurajeaza sa nu stau degeaba asa ca vorbesc cu Stelica si prind putin curaj cand imi spune ca la Alba Iulia vremea e destul de inchisa dar nu ploua si nici n-ar prea da semne. Pe la noi cazusera cativa picuri de ploaie si statea gata, gata sa inceapa iarasi. Plec dupa 11:00 fara nici o graba. Dupa ce trec de dealul Calanului si ma uit spre nord-nord est devin si mai optimist, in acea directie parand a fi mai luminat. Nu vreau sa spun ce era pe Sureanu, dincolo de valea Streiului dar mai ales pe Retezat, adica mai precis spre Retezat deoarece masivul nu se vedea deloc iar in Tara Hategului era negura cumplita. Ajung la Alba, ne mai foim putin, il luam in cele din urma si pe Iancsi si plecam la Ampoita care e destul de aproape. Baietii fusesera si in dupamiaza zilei precedente dar mai aveau inca destul chef de cocotat. Ajungem si Stelica ne propune un horn aflat in turnul cel mai dinspre est, ceva de gradul 4B daca bine am retinut. Ne ducem la baza turnului si-l urcam prin spate cu gandul de a pune asigurarea de sus, de a face rapel si de a urca apoi respectivul horn, traseu ce pare a avea pe undeva la 35 m cel putin. Ajungem sus si constatam cu surprindere ca desi exista destule spituri in varf, toate urechile de la acestea sunt scoase !!! Ce dobitoc o fi avand asemenea indeletniciri si ce (i)ratiuni l-or fi indemnat la asemenea gesturi complet gratuite, nu stiu. E ca si cum pe munte cineva rau intentionat ar sterge marcajul unui traseu. Nu-i prima data cand intalnesc consecintele actiunilor unor minti incuiate asa ca accept situatia ca atare, la fel cum te impaci cu gandul ca oaia se mai caca in galeata cu lapte. Nu-i ea de vina, atata poate !!! Totusi nu reusesc sa ma abtin sa nu slobod cateva cuvinte de ocara impersonale la adresa necunoscutului mitocan.
Nu ne ramane decat sa ne intoarcem. Ca sa nu mai coboram cele cateva trepte de calcar pe care am urcat pana in varful turnului punem de un rapel si ne dam la vale pe coarda dealungul unui perete vertical ce se afla in spate fata de pozitia soselei.
Decidem sa ne mutam la turnul din mijloc. Acolo mai sunt niste baieti si un grup de copii ce se zgaiesc la ei. Noi nu suntem mari amatori nici de spectacol si nici de spectatori asa ca mai zabovim pe la baza turnului cu horn, studiind ce trasee si manse mai exista pe acolo. Toate-s tari ca dracu, peste puterile noastre, sau mai sigur, ale mele. Vremea devine tot mai capricioasa, vantul bate in rafale din ce in ce mai violente si incepe sa ploua. Ne mutam in cele din urma la celalat turn si decidem sa facem 2-erul, asa, de incalzire. Ploaia se intensifica si deocamdata ne ascundem intr-o alveola la baza stancii asteptand ca vremea sa se mai amelioreze. Stam vreo 10 minute si ploaia inceteaza. Nu insa si vantul. Traseul de gr. 2 e oarecum pe o muchie si aici sufla destul de tare. Intre timp toata lumea a plecat asa ca renuntam la traseu si mergem la manse, in peretele sudic. Stelica se echipeaza urgent si pune mansa. S-a apucat iarasi de plouat si dupa ce mai face inca una, Steli fuge zgribulit si ud sa se imbrace.

 Ne-am luat toti impermeabilele pe noi. Dupa nu mai stiu cate luni de canicula simt iarasi senzatia de frig si umezeala. E oarecum reconfortant desi nu e si confortabil. Trec eu la asigurat si urmeaza Iancsi. Stanca a inceput sa se ude si pana face si el 2 manse e uda de-a binelea. Schimbam la asigurat si-mi vine si mie randul. Ma pregatesc s-o "iau la deal" 

Stelica a inhatat aparatul de fotografiat si mai face miscare tragand cateva cadre din diferite unghiuri. Intru in prima mansa. E o experienta noua ce ar trebui sa semene oarecum cu conditiile "nu tocmai optime" cu care te poti intalni in orice masiv cand pleci la o tura mai lunga iar vremea se schimba pe neasteptate. E putin probabil sa iesi la catarat pe vreme nasoala (dar uite ca noi am comiso) insa se poate intampla sa se strice vremea cand esti intr-un traseu de mai multe lungimi, sa zicem in Bucegi sau Fagaras. Si atunci ce faci ??? Stai si plangi sa vina mama ??? Pe dracu, ii dai inainte sau daca nu mai merge, inapoi, dar trebuie sa iesi singur din acea situatie. 
Buuuuun, imi zic. Hai sa vad ce aderenta au papucii de catarat la calcarul ud. Ocazia e ideala deoarece in aceste manse, cel putin in prima lor jumatare se cam merge la aderenta. Pasesc nu cu foarte multa incredere pe stanca. Mansele, din spusele lui Steli sunt de gr. IV cu ceva pasi de V-. Prizele de picior sunt cum sunt, dar papucul ramane ferm acolo unde-l pun, indiferent de pozitie. Calc in locuri unde apa siroieste pe suprafata pietrei dar varful ramane lipit. Devin mai increzator, insa tot ma cacai putin pana trec un pas al mansei. Daca picioarele stau bine acolo unde la pun, nu acelasi lucru pot spune despre aderenta mainilor. Unde pot apuca o priza, oricat de mica, e ok. Strang pana simt ca am siguranta ca degetele nu vor aluneca. Acolo unde e vorba doar de sprijin, situatia e putin altfel. Nu e cert ca suprafata palmei nu-mi va aluneca si la ridicare am sanse sa dau cu botu' de stanca. Incerc sa fiu precaut si sa anticipez miscarea posibila a corpului intr-o eventuala alunecare. In vreo doua situatii simt ca mana incepe sa alunece dar maresc presiunea si din fericire se fixeaza. Ploaia cade acum in toata regula si rafale de vant sufla cu precadere dinspre vest. Mi-am dat jos de pe cap gluga de la hanorac deoarece imi limiteaza campul vizual. M-am udat bine pe par si pe fata dar din cauza efortului sunt destul de incalzit. Termin mansa si ii spun lui Iancsi sa ma lase jos.

 Ajung la baza peretelui si am un moment de ezitare sa intru in ce-a de-a doua mansa ce se poate face folosind acelasi top. Azi nici nu sunt intr-o forma grozava, cred ca m-a pleostit putin si vremea asta mohorata, nu prea mai am chef dar nici n-am venit pana aici pentru un rapel si o mansa. Stelica imi trage un chip exact im momentul de cumpana si odata ajuns acasa ma distrez copios de ce moaca de motan plouat am.

 Totusi, ma decid repede sa fac si urmatoarea mansa, mai ales ca vremea era tot mai cainioasa si nu vroiam sa-i fac pe baieti sa astepte dupa mine. Pornesc, o iau putin aiurea, Steli ma ghideaza, fac o traversare putin stanga, imi reconfirm faptul ca talpa papucilor mei face toti banii si ramane aderenta la o stanca complet uda de-acum. Gasesc niste prize de mana micute si ma bucur sa le folosesc fortand degetele pana aproape de limita. Sper totusi sa nu o depasesc si sa fac dracului iarasi vreo tendinita. Am noroc si nu se intampla nimic asa ca ma duc mai departe. 

La un moment dat ceva imi vajaie scurt prin stanga si dupa o secunda Iancsi striga  "piatra". De unde mama dracului ca doar aici nu-s capre negre .... ori mai sti ??? .... vine replica sugubeata a lui Steli. Eu nu zic nimic dar nu pot fenta gandul ca daca-mi troznea una-n capatana, bine nu-mi era. N-am gasit utilitatea achizitionarii unei casti pana acum tinand cont de zonele pe unde m-am catarat. Pentru perspectiva Bucegilor sau Fagarasului e alta treaba, insa uite ca fara sa vreau constat ca sunt sanse s-o incasez unde ma astept mai putin. Dar oare ce-o fi desprins piatra aia de sus ??? Cand ma uit vad ca o gasca de corbi se tot fataie deasupra partii superioare a turnului. Mai aterizeaza, isi mai iau zborul si parca se joaca planand cu fata in vant. Imi aduc aminte de parabola facuta intre soimi si ciori in post-ul scris cu ocazia primei mele iesiri aici, la Ampoita. Ma umfla rasul, gandindu-ma la faptul ca nu exista coincidente, desi tinta cuvintelor mele nu erau nicidecum bietele pasari ci personaje bipede ce le seamana din multe puncte de vedere si care-mi populeaza/polueaza existenta intr-o conjunctura fara prea multe posibilitati de optiune personala. Le alung din gand si-mi readuc aminte de maiestosul soim care probabil acum isi vede de treaba si cuibul lui lasand vazduhul croncanitoarelor bicisnice. Partea de sus a acestei manse, ca si la cea dinainte dealtfel, imi pare mai lejera. Ma duc bine si ajung sus in top. Gata, Iancsi ma da jos si punem punct cataratului pentru aceasta zi, desi planurile initiale erau altele. Continua sa ploua si nu mai are nici un haz. E destul de devreme si ne decidem ca inainte de intoarcere sa dam o tura pe la Mama Luta la niste placinte. Acu' dracu stie daca de la ploaie ori din alte motive, placintele par a fi intrat la apa fata de ultima data cand am fost pe acolo. Poate doar noua ne pare, dar ceea ce e sigur e ca pretul a crescut. O fi din cauza cursului euro !!!! Ca doar n-or fi ajuns sa se zgarceasca la varza, cartofi, branza ori magiun ?!?!? Stam si depanam povesti ori facem planuri. Afara continua sa ploua mocaneste. Terminam placintele si plecam spre Alba Iulia. In oras a plouat ceva mai putin si acum s-a oprit. Ii las pe baieti la casele lor si plec spre Hunedoara. La radio Lorren canta slagarul castigator al Eurovision-ului de anul asta, "Euphoria". Melodia e usoara si antrenanta. Sunt singur in masina asa ca-i dau sa urle. Ma indrept spre casa iar starea mea de spirit nu-i departe de titlui cantecului suedezei, ceea ce-i ok pentru un weekend ce se anunta ploios inca de pe la mijlocul saptamanii. Parafrazand o vorba de duh, la finele acestei zile pot spune ca "decat sa fi stat degeaba mai bine m-am catarat degeaba" :-)


Hunedoara 16.09.2012