Sfarsit de concediu si sfarsit de weekend. Piti ma lasa cu ochii-n soare pe-o saptamana asa ca n-am incotro decat sa ma reintorc de luni la serviciu. Dar pana luni mai e duminica la mijloc, vremea se anunta frumoasa (poate chiar prea frumoasa), restul gastii plimbarete are alt program si deci nu-mi ramane decat sa fac ceva de unul singur. Piti ma pune sambata seara sa jur ca nu nu ma mai dedau la tampenii de genul celei din Retezat de acum cateva saptamani si ca n-o sa ma mai catar de unul singur te miri pe unde. Ma conformez si chiar n-am de gand sa ma sinucid (sau cel putin asa cred) si astfel imi propun o iesire mult mai "domestica". Daca tot fusesem asta iarma pe vf. Baicu am zis ca ce-ar fi sa vad cum arata el si vara, iar daca o fi sa ajung si pana pe Nedeia bine, daca nu tot ma aleg cu o iesire soft la aer curat si liniste. E 02.09.2012, ma trezesc pe la 07:30 si fara sa pierd prea multa vreme, in jurul orei 08:15 plec de acasa. Alimentez si pe'aci ti-e drumul Radule, catre valea Raului Mare si mai apoi, de la baraj inca 4,5 km pana la locul de intrare in cararea ce duce spre Saua Iepii. Parchez, ma echipez, pornesc GPS-ul si la ora 09:46 AM incep urcarea prin padure, pe poteca ravasita de taietorii de lemne si de turmele de oi. Prima parte, portiunea cu panta cea mai tare e o porcarie plina de praf, pietre dizlocate si crengi. Ai toate sansele sa aluneci si sa te duci de-a dura ori macar sa-i tragi un cur de pamant. Urc bombanind pana ies sus, pe botul culmii. De aici lucrurile stau altfel si ii dau talpa. Nu foarte tare, ca sa pot sa-mi incalzesc muschii asa cum trebuie. Nu ma opresc deloc pana la iesirea din padure. Ma uit la cronometru care imi indica 37 de minute. E timpul normal, adica in jur de 40 de minute facusem in majoritatea datilor pana in acest punct. Cam inca odata pe atat ar trebui sa-mi ia si pana in sa. Ma opresc doar la parau unde bag in gusa un bidon si jumatate de apa rece si proastata. N-am cocoasa ca si camila dar am baut cat am putut deoarece nu stiu ce ma asteapta in continuare. Umplu bidonul care are cam trei sfert de kil. Mai am cu mine o sticla de 1 l de apa minerala. Imi fac socoteala ca nu o sa crap de sete pana vin inapoi, asta in varianta celui mai sumbru scenariu, acela ca nu o sa mai gasesc apa deloc pe parcurs. Plec mai departe si incerc sa tin cat mai precis cararea ce se desluseste destul de vag odata cu intrarea pe platoul fostei stani. Dupa ce depasesc cei doi stalpi si crucea, gasesc totusi din loc in loc vechiul marcaj dunga rosie, pe pietre. Undeva mai sus exista un alt stalp indicator, destul de hait dar inca in picioare. Descopar si ultimul loc unde se poate lua apa, ceva mai jos de sa. Il marchez pe GPS. Foarte probabil ca e util doar vara dar e bine sa stiu de el si sa stie si cei ce vor urma eventual track-ul. Ajung in Saua Iepii la o ora si 15 minute de la plecarea de la masina, nu inainte ca pe ultima portiune de traversare, la nici 2 metri in fata mea, de pe carare, intr-o portiune inierbata, sa o zbugheasca la vale o frumusete de vipera, mare si grasa, cam la 1 metru lungime. "Proasta dracului, sezi pe piatra nu in iarba" ma trezesc vorbind singur. Bine ca am avut betele de trekking cu care tot dau de pamant si s-a speriat impielitata. Chiar n-am nici o curiozitate sa aflu cum stau cu imunitatea la veninul de vipera ori daca am reflexe mai bune ca dansa.
In sa fac o pauza de 2 sandvichuri ca ma plesnise foamea. Mai beau vreo trei sferturi de bidon de apa. Vanticelul abia adie si ma mir de-a binelea de acest lucru, fiindca de fiecare data cand m-am aflat in aici, vantoasele isi faceau de cap.
Nu prea am vreme de pierdut, vreu sa ajung sus ca sa admir peisajele asa ca iau rucsacul in spate si plec pe cararea ce duce spre sud, catre Baicu. Urc binisor, numar stalpii de marcaj, stiu ca dupa al treilea sunt in platou si am scapat de panta destul de inclinata dar oricum mai scurta decat cea din partea opusa ce duce in Bloju. Pana acolo am venit asta iarna cu Piti, Codre si Stelica, pentru prima data cand am mers in Baicu. Imi amintesc ce vreme splendida am prins in acea zi. La fel e si acum, doar ca peisajul hivernal nu are egal. Traversez repede platoul intr-o urcare aproape imperceptibila iar apoi ma angajez pe cararea ce ocoleste vf. Baicu prin partea sa vestica. Asta iarna, cu Codre si Stelica, in alta incursiune, l-am urcat direct, admirand acele cornise uriase formate pe panta vestica, mult mai inclinata. Traversarea e lejera dar nu foarte scurta deoarece varful e ca un mot alungit pe directia nord-sud. Perspectivele mi se deschid si in fata mea e un alt platou intins.
Se coboara putin, traversand prin stanga, pe la vest, un mamelon pe care cei ce vin motorizati prin zona il urca si coboara apoi de-a dreptul. Urmeaza apoi o urcare lunguta si lina pana in vecinatatea varfului Nedeia, o aglomerare de bolovani in mijlocul pasunii imense. Undeva in spatele lui, in stanga, un picior secundar al culmii se intinde spre valea raului Ses iar in dreapta, la mama dracului, in fundul perspectivei se inalta vf. Caleanu si vf. Tarcu. Cine le-o fi pus acolo asa de departe, nu stiu, dar ce impuls al netihnei mi-a sfredelit atunci creierul facandu-ma sa-mi zic "ma duc pe Caleanu", nici atat nu stiu. Poate e vreun reflex atavic al chemarii spre necunoscut, a dorintei de aventura. Ori dornita acea inexplicabila de a-mi impinge putintele catre limite, naiba stie, dar totdeauna simt un imbold aproape irezistibil. Ma uit la cronometru si fac un calcul scurt. Doua ore pana aici, ceva mai bine de 8 ore pana la apusul soarelui, frontala e in rucsac, marcajul e bun, maine musai sa fiu la serviciu, deci trebuie sa ma intorc si de-o fi sa umblu'n maini, cea mai nasoala portiune e aia in padure la intoarcere pe care am sanse maxime sa o fac pe intuneric, mancare mai am, apa am si nu prea dar macar in saua Suculetului e un lac, dracu stie cat de potabil. Concluzia e ca am maxim 3 ore la dispozitie, de acum incolo sa ajung pe Caleanu ca sa pot sa ma si intorc. Pornesc mai departe ca din pusca. Pe portiunea cat de cat dreapta a platoului mai si fug, sunt deja incalzit, vanticelul bate exact cat trebuie sa ma racoreasca, functionez bine desi parca nu ma simt tocmai in maxim de forma. Ajung destul de repede in dreapta virfului Nedeia, pe care poteca il ocoleste prin partea sa vestica. De aici incepe o panta interminabila catre saua Scheiului. Vazusem eu si pe harta cam care sunt proportiile. Ii dau la vale cu voinicie. Turme de oi pe picioarele secundare ale Nedeii si pe capul culmii Prisloapelor. Partea cea mai joasa a seii nu se vede deocamdata, ceea ce inseamna ca e destul de adanca. Cobor in continuu intr-un ritm alert si ma uit, nu fara ingrijorare cum Caleanu e tot mai inalt. E drept ca fiecare pas ma apropie de el dar acum deslusesc clar ce ma asteapta. Sunt exact in fata caldarii de sub el, cea in care se afla trei tauri, unul find cel al Suculetului. Asta inseamna ca din saua cu acelasi nume voi avea de facut un inconjur de 90 de grade, de la sud la vest pe o panta continua ce duce pana in varf, pe marginea caldarii. Continui sa cobor si la un moment dat vad fundul seii Scheiului. Ma cam iau cu mainile de cap. Nu-i chiar ca saua Iepii de adanca dar nici departe nu e. GPS-ul avea sa-mi spuna ca ma coboara pe la 1873 m altitudine. Continui sa merg si ajung in sa dupa o ultima portiune de panta ceva mai inclinata. De aici deslusesc si varianta motorizatilor care nu-i totuna cu cararea turistica, ca si pana acum. Nici azi nu sunt scutit de a-i vedea, 2 motoristi si o masina de teren ce vin dinspre Caleanu pe o cumne paralela ce coboara pana la nivelul vaii si apoi urca iarasi. Bineinteles ca pentru caii putere chestia asta cu sus-jos nu conteaza. Cararea e dusa cum trebuie pentru a optimiza efortul uman. Nu o sa incep iarasi descrieri si povestiri toxice despre ceea ce inseamna intruziunea vehicolelor motorizate in acest munte. Mi-e scarba !!! Din sa, poteca continua pe o curba de nivel si ocoleste capul Prisloapelor tot pe la vest. Sunt multiple linii de carare facute de oi. Marcajul e bunicel. Ma mai scap la apa si termin bidonul urmand ca la urmatoarea necesitate de adapare sa ma bag in apa minerala. Totusi estimez ca nu va fi nevoie, firul vaii ce se afla in dreapta mea urca constant si trag sperante ca daca nu o fi sa-l intalnesc undeva mai sus, macar sa gasesc un loc unde coborarea pana la el sa nu fie o mare pierdere de altitudine. Nu e insa nevoie. Pe la mijlocul traversarii dau de o alta turma de oi, dupa ce in prealabil m-am intersectat cu un caine ce mergea in directie opusa, complet blazat, care dupa ce am trecut unul de altul, la vreo 100 de metri s-a oprit, a zi un singur "ham" si a plecat mai departe in treaba lui. Ma salut cu ciobanul si dupa cateva secunde vad un fir de apa ce pleaca exact din carare, la vale pe versant, undeva in dreapta mea. Descopar sursa lui, un izvor, o adncitura intre niste pietre. Curat, cristalin. Scot bidonul si bag mana sa-l umplu. Senzatia e surprinzatoare, parca am bagat mana in congelator. Ma asteptam sa fie rece, dar nu chiar asa de rece. Umplu bidonul si ma asez pe o piatra chiar langa ochiul de apa. Incep sa beau cu inghitituri mici si rare. Mi-e destul de sete dar sunt si incalzit iar pe deasupra mi-e o pofta teribila de apa asta minunata. In mod normal, daca era calda si statuta nu as fi inghitit mai mult de jumatate de bidon, dar asa beau unul intreg si inca nu ma simt satul. Mai stau putin deoarece nu vreu sa ajung la senzatia aceea de broscoi umflat. Nici vorba, umplu bidonul iarasi si cu vreo doua pauze il beau si pe al doilea. Am bagat in mine 1,5 l de apa in mai putin de 5 minute ceea ce-mi spune cate ceva despre cat de deshidratat sunt. Totusi ma simt ok si m-am si racorit asa ca nu-mi ramne decat sa-i "dau la deal". Cararea continua intr-o urcare usoara si continua. Vad trei baieti ce coboara pe culmea din fata si se opresc pentru o pauza pe iarba. Nu stau mult si pleaca, dar spre surprinderea mea nu vin catre mine ci undeva pe deasupra. Atunci ma intorc si vad ca de fapt cararea pe care eu venisem nu da exact in saua Suculetului ci trece pe sub ea. Pentru a urca in sa exista un drum de legatura cu care avem sa ma intersectez ceva mai sus. Acesta vine dinspre marginea caldarii de sub vf. Caleanu, dar e destul de inclinat asa ca prefer sa o tin inainte pentru a iesi in punctul unde cei trei baieti facusera popas. Imi mai ia 10 minute de urcat pentru ca sa ajung acolo. Perspectiva se deschide si ma opresc sa o admir cateva clipe. Era si necesar deoarece incerc sa tin un ritm cat mai alert si din cand in cand trebuie sa-mi trag sufletul. In fata mea se deschide valea Hidegului ce curge spre sud - sud vest strajuita in stanga de culmea Prisloapelor dincolo de care raul Ses curge exact in directie opusa. Ce spectacol ma asteapta in aceasta toamna cand le voi vedea de amabele de pe Prisloape !!! Plec mai departe si-n scurt timp imi dau seama ca aceasta carare ma va duce in saua Plaiului, spre vf. Tarcu, dincolo de vf. Caleanu. Pot ajunge si pe Tarcu dar nu asta vreau, acolo am mai fost in primavara, dinspre saua Jigora - Cuntu. Continui pe carare pentru a castiga altitudine, ma mai opresc odata pentru adapat si rad tot bidonul cu apa ce e inca rece si buna, mananc o pastila de glucoza dupa care plec mai departe. Cand poteca vireaza spre sud o parasesc si pe o curba de nivel, prin iarba intr-o urcare de 10-15 minute ajung pe buza caldarii Suculetului ce avea sa ma duca pana pe varf. La ora 15:00, dupa 4 ore si 45 de minute calc pe cel mai inalt pisc al masivului Tarcu, vf. Caleanu. Altimetrul imi indica 2195 m. Acum pot spune ca am in palmares toate varfurile importante de pe creasta principala a masivului Bloju-Baicu-Tarcu. De la nord la sud, ele sunt: Bistra, Pietrei, Bloju, Baicu, Nedeia, Caleanu si Tarcu. De fapt si ca sa raman cat mai exact in relatarea mea, Nedeia am "suflato" la vreo 20 de metri pe langa iar Caleanu e cu cateva sute de metri in lateral de culmea principala, dar e cel mai inalt din masiv. Privelistea e frumoasa, se vede din Retezat pana spre muntii Cernei. Peste vale e Godeanu "muntele ascuns" cu partea sa vestica: Godeanu-Moraru-Gugu-Branu.
Vf. Tarcu si statia meteo se vad dincolo de saua Plaiului. Inspre vest, pe culmea ce pleca in acea directie e vf. Brusturu, tot unul peste 2000 m altitudine pe care insa nu mai am timp sa ajung. Vad undeva pe plai, la buza vaii, cabana aluia cu helicopter, calaritor de motocicleta si .... ma opresc aici cu relatarea si parerile. Undeva spre nord se vad vf. Pietrei si vf. Bloju. Sunt incomparabil mai aproape de saua Iepii decat Caleanu si Tarcu. Imediat dupa mine, ajung pe varf patru tineri din Timisoara. Ne salutam si schimbam cateva vorbe. Vin dinspre Jigora - Cuntu - Tarcu. Il rog pe unul dintre baieti si imi face poza de rigoare pe varf.
Intre timp observ ca pe fata Prisloapelor s-a declansat un incendiu de vegetatie. Iarba e uscata si arde ca iasca. Fumul se ridica pana dincolo de linia culmii. Mai fac cateva fotografii, mananc inca un sandvich si ma pregatesc de inapoiere.
Computerul de tura de pe GPS imi indica o distanta de vreo 18 km parcursi. Diferenta de nivel urcata (si coborata) o voi verifica acasa dar banuielile mele nu sunt departe de realitate. Cei din Timisoara pleaca cu un minut inaintea mea. Strang lucrurile, iau rucsacul in spate si o iau la vale. Am stat pe varf cam 10 minute. Gloria cuceririi unui pisc e scurta, dar asta o face cu atat mai intensa !!! Soarele e sus si e destul de cald. Ma asteapta drumul de intoarcere care il voi parcurge pe marginea caldarii, chiar daca inclinatia pantei e cu ceva mai mare, voi fi in coborare. Am ras fara suflare mai devreme apa din bidon si acum am desfacut PET-ul cu apa minerala din care am baut cam jumatate. Ma mir de mine cata apa pot sa inghit desi la halul in care transpir e normal sa fie asa. Plec si imediat intru intr-o turma de oi ce paste linistita exact sub varf. Cainii sunt lipsa la apel iar mioarele fug care incotro dar se regrupeaza urgent ceva mai incolo.
O tin pe drumul de langa marginea caldarii. Fac cateva fotogafii cu taul Suculetului ce se afla jos si e flancat de inca 2 tauri mai mici. Inelul de pe marginea fiecaruia imi spune cat de mult sunt secate, dupa aprecierea mea ce putin 1/3. Incendiul de pe Prisloape se extinde si urca aproape de culme. Vad o pata mare neagra pe versantul vestic. E iarba care a ars. Ma abat putin de la drum pentru a mai admira inca odata obarsia vaii Hidegului.
Nu dupa mult timp drumul se bifurca. Aleg varianta de dreapta care desi e mai abrupta, e mai scurta si ma va duce la intersectia cu cararea pe care am urcat. Acum vad bine saua Suculetului si taul ce se afla acolo. Cei trei baieti pe care ii vazusem la urcare au continuat peste culmea Prisloapelor, pe cararea ce o vom urma si noi in tura preconizata pentru aceasta toamna. Cobor sustinut si ajung la intersectie. Fac stanga si intru pe cararea pe care am urcat. In aceasta portiune de traversare, pana aproape de izvorul cu apa rece si buna calea de urmat e destul de enervanta deoarece e facuta de oi si te obliga la un mers de fotomodel, e ingusta si sapata ca un sant ce trece de glezna.Trebuie musai sa calci ca si cand ai umbla pe barna. Poti alege din mai multe variante si pe alocuri se mai si largeste, dar daca vrei sa mergi doar pe unde e mai larga, trebuie sa tot sari de pe un culoar pe altul ceea ce e la fel de neplacut. Ajung iarasi la izvor si ca la venire, beau precum capiatul inca doua bidoane de apa. "O sa crap" imi zic dar cand ma ridic in picioare ca sa continui drumul n-am nici o senzatie de balonare sau umflare a stomacului. Continui traversarea spre saua Scheiului. Acum mi-e clar de ce motorizatii au drum pe culmea paralela. Aici e o ravena care le-ar da ceva bataie de cap. Pe fata asta de versant e plin de merisor. Boabele bine coapte de un rosu intens imi tot "trag cu ochiul" si oricat de in viteza as fi, nu pot sa nu ma opresc de cateva ori si sa-mi culeg cativa pumni pe care ii inghit cu pofta. Gustul acrisor-amarui e inconfundabil si pe deasupra mai taie si din sete. Ajung in sa si ma pregatesc pentru portiunea cea mai scarboasa a drumului de intoarcere. Urmeaza interminabila urcare pana langa vf. Nedeia. Pornirea e ceva mai accentuata asa ca reduc putin ritmul ca sa nu ma sufoc si sa-mi economisesc cat de cat din energie. Apoi panta se moaie si continua pe un plai fara de sfarsit. Pe pasunea din stanga mea ce se continua cu piciorul Nedeii pasc niste cai ce ma privesc curiosi de la distanta. Ma uit spre capatul pantei (sau ceea ce credeam ca e capatul pantei) si dupa marimea stalpului indicator imi dau seama ca mai am ceva de mers pana acolo. Ma opresc de vreo 2 ori sa-mi trag sufletul si mai iau cate o gura de apa daca tot mi-am umplut iarasi bidonul. Cea minerala ramane in rezerva deoarece e destul de calda. Incet, incet ma apropii de ultimul stalp vizibil. In vecinatatea lui imi dau seama ca e pe o rupere de panta si mai am ceva de urcat. Nu mai e insa asa de mult iar silueta Baicului incepe sa se intrezareasca. Ajung sus, in dreapta mea e vf. Nedeia. Am facut o ora din saua Scheiului pana aici, intr-o urcare continua ce se face aproape liniar.
Daca nu-mi place ceva, atunci cu siguranta aceste urcari pe plai sunt in topul non-preferintelor mele montane. Imi aduc aminte de o alta, mult mai scurta totusi, intre Albele si Dragsanu, cum veneam de pe Piatra Iorgovanului. Soarele se lasa incet spre vest. Aproape toata ziua l-am avut pe partea stanga deoarece dimineata a fost spre est iar eu m-am dus spre sud. Acum e spre vest iar eu merg spre nord. Urma sa constat asta acasa, in oginda cand am vazut ca m-am bronzat ca dracu, half !!!!. Incep usoara coborare spre platoul dinainte de vf. Baicu.
E iarasi loc de marit ritmul desi nu prea mai am tragere de inima. E liniste si asa de placut. Admir iarasi in dreapta culmea Gugului, pana departe, peste Moraru si Godeanu.
Ma uit inapoi spre Nedeia si vad ca iese fum de dincolo de varf, din caldarea Mataniei. Cu siguranta s-a aprins ceva si pe acolo. Vara asta incendiile de vegetatie din munti au fost o mare pacoste. In fundul perspectivei se desluseste inca vf. Caleanu.
Ani de zile, pentru mine Tarcu a ramas un mister. Il tot vedeam de la barajul Gura Apei, din Retezat ori de pe drumul de Caransebes, dar nu reusisem niciodata sa ma apropii mai mult. De la sfarsitul lui 2011 si pana acum am reusit sa-l descopar insa destul de bine. Sunt convins ca e un munte fascinant iarna, cand e incarcat cu zapada. In aceasta ipostaza l-am vazut doar partial, dar in iernile ce vor veni o sa fie cu siguranta o destinatie de luat in seama. Ocolesc mamelonul si trec de scurta urcare pana sub varf. Pe ocolire cararea merge aproape orizontal si incet, incet perspectva spre Bloju se deschide iarasi. Ma tot mir cat de aproape par varfurile acestuia fata de Tarcu si Caleanu. Platoul apare la picioarele mele si nu-mi ramane decat sa incep coborarea spre el.
Deviez putin dreapta ca sa ma apropii de buza caldarii, pe acolo pe unde am urcat asta iarna. Ajung repede pe platou si-l traversez pana la primul stalp ce marcheaza inceputul coborarii spre saua Iepii. De aici de sus pare o vagauna.
Cararea e flancata de tufe cu merisor si mai servesc o portie din bunatatile muntelui. Praful si pietrisul ma obliga sa cobor cu prudenta deoarece aluneca atunci cand ma astept mai putin. Prefer sa scurtez lungimea pasului dar acest mers oarecum nenatural avea sa ma coste 3 frumuseti de bataturi pe care le-am simtit cum se formeaza si incep sa ma jeneze la fiecare pas. In saua Iepii fac ultimul popas. Culmea de pe care tocmai am coborat isi arunca deja umbra peste jumatate din sa. Soarele si-a mai pierdut din putere si imediat ce incep sa cobor dincolo de linia culmii intru in umbra unde e de-a dreptul placut. Chiar daca am baut si ultima picatura de apa nu ma opresc la primul loc unde pot "realimenta" ci doar la paraul dinainte de intrarea in padure unde beau inca o portie zdravana si umplu bidonul pentru ultima oara. Tentatia de a ma descalta si a-mi racori picioarele e mare dar nu vreu sa risc sa nu ma mai pot incalta. Simt besicile la degete si in talpa piciorului drept si imi dau seama ca daca pe cele de la degete le pot oarecum rezolva cu plasturi, cea din buza talpii trebuie mai intai perforata, stoarsa si apoi lasata sa se vindece. Prefer sa raman cu acele pernite dureroase decat cu rosaturi deschise si usturatoare. Plec la vale si intru in padure. E liniste si placut. Stiu sigur ca nu-i suflet de om pe cativa kilometri patrati in jurul meu. Stana de deasupra intrarii in padure a disparut si dupa urmele intalnite, pare-se ca oile acelea au plecat deja din munte. Dealtfel dimineata la urcare am intalnit pe valea Raului Mare cateva turme ce mergeau in jos. Imi reamintesc ca e totusi 02.09 iar toamna e, cel putin teoretic, intrata in drepturi. Prin padure umbra e mai deasa si lumina mai putina, dar imi dau seama ca voi ajunge la masina fara a fi nevoit sa scot frontala. Mai piui din cand in cand, asa, preventiv, sa nu dau nas in nas cu Martinel care cu siguranta isi face veacul prin aceste locuri. Dealtfel in iarna, pe zapada, i-am vazut urmele de fiecare data cand am fost pe aici. Ultima portiune a coborarii e acea spurcata zona cu crengi, praf si pietris. Cu toata atentia, alunec de cateva ori dar reusesc sa ma redresez inainte sa iau contact cu solul. Noroc cu betele care ma ajuta sa-mi recapat echilibrul. Injur, bineinteles, cu atat mai mult cu cat la fiecare dezechilibrare besicile preseaza pe peretele bocancului aducandu-mi aminte ca picioarele isi cer dreptul la odihna. Din cauza secetei pamantul uscat si framantat de copitele animalelor s-a transformat intr-un fel de praf. Incaltarile mele au o culoare uniforma ce se identifica cu tarana. Ajung pe ultimile doua serpentine si vad jos in drum masina. In cele din urma ma opresc langa ea si verific cronometrul. 9 ore si jumatate, e 19:20 PM si am incheiat aceasta tura cu succes. Initial nu as fi crezut ca voi ajunge pana pe Caleanu si ma voi intoarce in aceeasi zi. A fost un drum lung, stiam ca asa va fi, dar m-am simtit in forma si am reusit sa-l fac in mod rezonabil. Daca ma opream pe vf. Nedeia, conform planului initial, probabil aveam timp de stat la soare in prostie si m-as fi bronzat si eu omeneste, nu doar pe jumatate de fata, cu maieu ca tractoristii si cu pantalonasi, dar satisfactiea nu era nici pe departe asa de mare.
Acum, dupa ce am descarcat si analizat putin datele de pe GPS lucrurile se leaga oarecum mai bine, iar termenul de raid imi pare cel mai aproape de realitatea acelei zile: 31,6 km parcursi - 16,8 km dus, 14,8 intors. 1906 m diferenta de nivel urcati si tot atatia coborati. 4 ore si 45 de minute dus si cam tot atata pe intors. Aproape 8 litri de apa bauti. Daca e sa dau crezare si bioritmului, la data efectuarii turei eram undeva la jumateatea partii pozitive, pe ascendent, in ceea ce priveste forma fizica, deci, vorba aia, se poate si mai mult.
A te confrunta cu tine insuti poate parea un gen bizar de competitie, deoarece nu te masori cu altcineva. Trebuie sa fiu sincer si sa recunosc faptul ca in momentul in care am decis, pe platoul virfului Nedeia, sa ma duc pana pe Caleanu am intrat in competitie cu mine insumi, cu acel "mine" care-mi spunea: "nu ai destul timp, nu o sa poti tine ritmul necesar, nu o sa ai suflu si energie sa urci pana sus deoarece va trebui sa ajungi si inapoi, va trebui sa renunti si sa te intorci cand vei fi aproape de varf si asta o sa te afecteze, stai dracului aici asa cum ti-ai propus initial si prajeste-te la soare ca-ti strici singur ziua". Sunt si acum constient ca a existat acea posibilitate, ca odata plecat sa nu pot sa realizez ce mi-am propus si asta sa-mi afecteze in mod negativ moralul acelei zile. Probabil ca as fi fost capabil sa "extrag" partea pozitiva e respectivei experiente, insa o nereusita ramane totdeauna o nereusita. Pasivitatea iti da intr-adevar un sentinet caldut de comfort si siguranta. N-ai cu ce compara, nu prea stii in ce ape te scalzi. E ca o ceata laptoasa ce mai repede te imbie sa inchizi ochii decat sa incerci sa te orientezi. Competitia, inclusiv cea cu tine insuti, este exact contrariul. E o continua provocare de a te masura cu ceva sau cineva, chiar cu tine insuti, de a-ti dori mai mult, de a-ti forta limitele. Ratiunea de a nu depasi bariera imaginara a unui risc asumabil si/sau acceptabil face parte din ecuatie. De orice fel ar fi, competitia te poate duce pe culmile agoniei dar si ale extazului. Traim fiecare asa cum alegem.
Hunedoara 06.09.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru comentariul dvs.