Parang - fresh air

Unde esti tu iarna, oare ??? 
Daca zilele astea dau ochii cu vreunul care zice ca incalzirea globala e doar o poveste de speriat lumea, il iau la omor !!! M-am saturat de cata caldura am mancat in ultimile doua saptamani. Nu-i vorba, ca o suport destul de bine, n-am avut probleme din punctul asta de vedere. In afara faptului ca transpir ca animalu' n-am nici pe dracu, dar nu-mi place deloc. Prefer de o suta de ori mai bine sa-mi inghete nasul si urechile la minus 20 de grade Celsius decat sa ma balacesc in suc propriu la plus 38 !!!
Saptamana trecuta am fentato cumva pe cheile Cernei (Cerna noastra locala, cea din Poiana Ruscai) dar acum s-a cam umplut paharul si am zis ca nu mai tine, e musai s-o tulim undeva la munte. 
Aflu pe la inceputul saptamanii, intr-o zi caniculara cu peste 35 Gr.C. ca pe Transalpina, pe unde venisera niste cunostinte la Hunedoatra, in miezul zilei termometru de pe masina le aratase 19 Gr.C. Mi-am zis "acolo-i de trait" !!! Datele initiale fiind cunoscute urma sa cautam o varianta de preumblare la peste 2000 m, ceva nu foarte solicitant, ca daca dadea dracu ca vremea sa nu-si tina naravul si sa se incinga si acolo sus, macar sa nu scoatem sufletul din noi prea tare. Eh, asta e teoria, ca de, macar la stadiul de proiect lucrurile trebuie sa para bune si frumoase. Apelez la metoda clasica si sambata spre seara il sun pe Stelica. Nu prea e loc de frectii la piciorul de lemn, el marseaza pe o idee mai veche (nu foarte veche .... cam de o saptamana cand ar fi fost o varianta de rezerva la Cheile Cernei) cu o tura prin Parang. Intrarea pe la Calcescu si de acolo o potcoava prin creasta pana deasupra caldarii Zanoagei, coborare la lac si apoi mai jos, jonctiune cu traseul de Calcescu unde se inchide cercul si retur la masini, pe valea Lotrului. 
Calcescu e pentru mine unul dintre cele mai frumoase lacuri alpine din Carpati. L-am vazut prima data acum mai bine de 30 de ani, urcand de la Obarsia Lotrului. Am revenit la el de mai multe ori pe acelasi traseu. O singura data am coborat din partea cealalta, din creasta, prin anii '80 cand impreuna cu Marius am facut intr-o singura zi creasta Parangului, de la IEFS la Obarsia Lotrului, un traseu de vreo 13 - 14 ore. Pe atunci aveam cu ceva mai putin din jumatatea varstei de acum, cu vreo 15 kg in minus si mergeam ca turbatu'.
Gasca preconizata e identica cu cea din Godeanu plus Piti, sase la numar, perfect pentru turele montane, conform literaturii de specialitate (sic) !!!
Ne dam intalnire inainte de podul ce trece peste Lotru, acolo unde Transalpina incepe catararea prin padure spre gol si mai apoi spre saua Stefanu. La 10 fara cateva minute ajungem. Companionii nostri sunt deja acolo si ne asteapta. Nu pierdem vremea si plecam pe drumul ce urca usurel pe dreapta Lotrului. Nu-i nici mai bun nici mai rau ca anul trecut cand am fost ultima data cu Piti. Facem vreo 4 km pana la locul unde se termina. Aici lasam masinile si ne inhaman la rucsacii usori, pregatiti pentru tura de o zi. Indicatorul ne spune ca pana la lac avem 2 ore si jumatate. Imi pare o gluma, deoarece drumul ne-a adus destul de aproape, dupa parerea mea. Presupunerile aveau sa se confirme. Plecam de undeva de pe la 1500 m altitudine. Cararea  prin padure e lejera, dar ne incingem destul de repede. E putin cam cald si nu adie vantul deloc. Traversam raul si continuam suisul printre brazi. De undeva de mai sus se aud urlete si strigate. Porcus turisticus e in zona si isi face simtita prezenta. Ceva mai tarziu avem contact vizual si cele banuite se comfirma, insa avea sa fie si mai rau !!!
Iesim din padure, continuam sa urcam cu efort minim insa aici lucrurile se schimba putin. Avem parte de adieri ale vantului, ne mai racorim si ne e ceva mai bine. Ajungem la o alta traversare a apei unde Stelica serveste prima racorire - asumata si voluntara. Apa e rece dar nu foarte tare, insa e destul de revigoranta. Noi ne multumim cu udatul pe fata si maini, Stelica baga bust si picioare si pare destul de tentat sa plonjeze intr-o bulboana ce-i trage cu ochiul. Reuseste insa sa reziste ispitei de data asta, ceea ce insa nu va deveni o regula pana la finele zilei.
Ziua e una frumoasa, nu e limpede complet, mai avem parte si de norisori care acopera pentru scurte perioade de timp soarele, ceea ce nu-i deloc rau. Nu par nicidecum amenintatori dar la munte nu se stie niciodata ce-i dincolo de culme. De la plecare ma uit din cand in cand la altimetru si constat cu bucurie  ca pe masura ce urcam temperatura scade. Se pare ca alegerea facuta pentru azi e una inspirata. In carare un pui pars imi taie calea  si face eforturi disperate sa se catere pe firele de iarba de pe margine. Il strunesc putin cu batul si-l tin locului sa-l vada si ceilalti. E simpatic foc, brun-roscatiu, putin cocotat si cu capul cat o banita. Ba chiar se enerveaza si da sa se incaiere cu batul meu. O mogaldeata de blana umblatoare. Nu vreu sa-l ranesc si il obstructionez cu grija asa ca inainte ca toti sa apuce sa-l vada ma fenteaza si dispare intr-o gaura numai de el stiuta. 
Intram in cea mai scarboasa portiune a traseului, acel urcus final, inainte de lac, serpentina ce se strecoara printre jnepeni. Anul terecut am gasit aici urmele rotilor unei motociclete !!! Mare Ti-e izlazu' Doamne !!! 
Locul e unul care nu ma incanta deloc, parca sunt in sera. Vantul nu mai adie, e cald ca dracu, cararea s-a si salbaticit, jneapanul se inchide deasupra capului, mergi parca printro conducta. Vorba lu' Stelica, daca vi pe aici cu rucsac inalt, de tura, o sa ai de ce sa bombani. Iesim destul de repede, dupa intalnirea cu un alt pars care e mult mai agil ca primul si ma fenteaza din prima, nelasandu-mi nici o sansa sa-l tin locului.
 Ajungem la Calcescu si tinem malul stang pentru ca pe aici continua cararea ce incepe sa urce treptele superioare ale circului glacial ca in final sa ajunga in creasta principala. Decidem sa facem o mica pauza. La lac e ceva lume. Stam putin de povesti cu un grup de tineri veniti de la Ranca si care dupa o noapte petrecuta pe malul lacului se pregateau de intoarcere pe acelasi traseu.

 Ceva mai incolo un caine latra si se zbenguie. O fi cu oile, ma intreb ? Ma uit dupa el si dau cu ochii de ceea ce nu mi-as fi dorit sa vad niciodata. Ceva mai departe, pe malul stang, patru derbedei stateau la .... pescuit, cu patru bete infipte in mal, priponite la 45 de grade, fara nici o jena, fara nici o frica. Pescuit de pastrav in Calcescu, ca-n buza baltii de la Saulesti !!! Sunt aproape sigur ca data i-as apostrofa voi primi o replica de genul "ce vrei bah, n-are voi si gura lu' copilu'meo sa manance un peste ? Ce,i'averea ma-tii ???" Mi-e greata si gandul imi zboara la Godeanu. Acolo mai e o speranta, in salbaticia aceea izolata unde nesimtirea e inca prea dificil sa ajunga. Facem o pauza pe malul lacului, mancam un sandvich, ne tragem putin sufletul si plecam mai departe. Cararea trece destul de aproape de cortul golanilor-pescuitori. Ii privesc cum stau tolaniti. De jur imprejur fel de fel de lucruri imprastiate. Vreo 3 puradei, progeniturile indivizilor, se zgaiesc la noi. In general nu sunt un tip care sa judece lucrurile si nici oamenii dupa aparente, dar ma uit la tipii astia si constat ca au fete de cur, moace de infractori de drept comun, braconieri jegosi pe care eram obisniut sa-i intalnesc pe malurile baltilor de pe langa drumuri. Au ajuns si aici, dar vina nu le apartine in exclusivitate. Fac ceea ce fac deoarece pot, deoarece nimeni nu-i opreste, deoarece nepasarea si lipsa de interes a devenit regula generala. Stiu ca la munte obiceiul e sa dai "buna ziua" celor cu care te intalnesti, dar am o galma cat mingea de fotbal in gat si mi-e ca daca deschid gura in loc de salut o sa iasa vorbe de ocara, asa ca plec mai departe incercand sa fac abstractie de situatie. Incep sa urc si totusi nu reusesc sa ma abtin. Ma intorc si fac o poza peisajului pescaresc. O amintire a unei situatii jalnice, de neinchipuit inainte de anii '90 intr-o zona montana protejata. Acum n-am mai ramas decat blazonul si nepasarea.
Cararea urca spre urmatorul prag al caldarii. Aici gasim alte doua lacuri mai mici a caror nume nu-l stiu, daca or avea un nume. Inevitabilul se intampla. Ma uit de jur imprejur si cand privesc iarasi spre lac, Stelica deja inoata in apa acestuia. Bineinteles ca ma crucesc. Eu am o problema cu apa rece, nu o prea suport. Iarna imi place sa ma spal cu zapada dar fata de apa rece am cu siguranta o fobie. Stelica e opusul meu din acest punct de vedere. Inoata cativa metri si iese. E complet revigorat si s-a racorit pe cinste. Se intinde pe o piatra pentru cateva minute dupa care se duce si probeaza apa din cel de-al doilea lac, in acelasi fel.

 E drept ca apa nu-i ca de gheata, asa cum eram obisnuit cu 20 - 30 de ani in urma, dar e baubila, ceea ce inseamna ca e departe de a fi calda. Companionii mei isi umplu aici bidoanele deoarece acestea sunt ultimile lacuri pe langa care trecem pana in creasta si de acolo in continuare pana vom cobori la Zanoaga, in caldarea invecinata. Ma uit pe unde urmeaza sa urcam si vad un scoc ce ma face sa cred ca voi gasi un fir de izvor ceva mai sus. Risc si plec de la lac cu bidonul gol. Urcam pe o serpentina unde din loc in loc exista momai. Ne apropiem de firul scocului si ma decid sa nu mai astept. Dau rucsacul jos, iau bidonul si traversez spre mica vaiuga, nu fara un pic de emotii ca o voi gasi secata. Ma apropii si aud susurul apei, ceea ce ma face mai increzator. Vederea paraiasului imi confirma inca odata faptul ca intuitia imi functioneaza bine. Ajung pe mal, scot dopul si ma aplec sa umplu bidonul. Acum satisfactia e completa. Pe masura ce se umple, peretele recipientului abureste aproape instantaneu. Degetele imi amortesc. Apa e rece ca gheata !!! Nu astept ca recipientul sa se umple si beau cateva guri zdravene. E proaspata si revigoranta, apa de munte adevarata. Dau sa le spun si celorlalti dar sunt deja mult prea sus ca sa se mai intoarca. Umplu bidonul si ma intorc in carare. Continuam urcusul. Stelica si Ionel s-au despartit, unul tine dreapta, pe sub un perete de stanca, celalat mai spre stanga, pe un culoar. Pana la urma se dovedeste ca Ionel a facut alegerea corecta, cararea urmand culoarul. Noi toti ceilalti l-am urmat pe Stelica si am avut parte de un urcus ceva mai "vesel" care nu ne-a pus probleme,
 sa zicem "tehnice" ci doar de putina atentie, asa, ca un exercitiu pentru simtul echilibrului.

 Ne apropiem de culme si panta se moaie. Facem o pauza aproape de linia crestei care insa nu e cea principala ci un picior ce coboara deasupra lacului Calcescu.

 De aici pana sa intalnim marcajul banda rosie mai facem cam 10 minute si la 3 ore de la plecarea de la masini suntem in creasta principala, undeva inte Setea Mica si Setea Mare, mai aproape de cea din urma. E vremea sa ne oprim pentru masa de pranz. E o pauza mai lunga, facem si ceva poze si ne tolanim la soare. 

Vantul bate destul de sustinut aici, la aproape 2200 m iar termometrul imi arata 20 Gr.C. E recomfortant si nu ne pare rau ca am venit pana aici. Urc cu Piti pe niste bolovani si privim spre sud. Sub picioarele noastre se deschide haul unei caldari fara lac iar vantul bate tare. Undeva departe, in campia Olteniei straluceste un acoperis de tabla. Vizibilitatea nu e perfecta dar suficient cat sa vedem releul de langa Ranca si primele vile de la intrarea in statiune. Restul doar il banuim deoarece in fata e intercalat varful Setea Mica iar mai la stanga, spre est, intr-un alt plan e Mohorul, ultimul varf din creasta Parangului inainte de saua Urdele. Printre cele doua varfuri se tuguie capatul superior al piramidei Papusii, varful ce strajuie Ranca la nord. Undeva in spate, un vag contur ce nu-l pot identifica de aici. Ar putea fi Micaia, ultimul varf din Parang inainte de curmatura Oltetului sau poate sunt culmile Capatanii. Spre est sud-est se vede Frantosteanu, cel mai inalt varf din Latoritei, intr-un plan mai indepartat. Se vad de asemenea portiuni din Transalpina. Nu pot sa nu ma intristez iarasi cand imi dau seama ca undeva exact in fata ochilor mei se desluseste balciul de pe Muntinu. Acel platou minunat ce l-am gasit pustiu acum 4 ani, cand drumul nu era inca asfaltat a fost transformat intr-un loc de chermeza cu mici, bere, manele si gunoaie, o blasfemie la adresa muntelui, ca peste tot unde banda de asfalt a creat un acces mult prea facil celor care nu au nimic in comun cu respectul fata de natura. Dincolo de Muntinu, in alt plan, pe creasta Latoritei se vede statia terminus a telegondolei, inca nepusa in functie, din Latoritei. Cu siguranta si acest munte atat de pitoresc isi va pierde din farmec odata cu proiectul domeniului skiabil. Daca vrem sa mai prindem ceva din farmecul acestui munte ar trebui sa-l facem in acest an.
Terminam de mancat, strangem si plecam mai departe. Un urcus nu foarte solicitant ne duce pe sub varful Setea Mare. In dreapta noastra admiram caldarea si lacurile Pasari, aninate undeva deasupra caldarii Calcescului. Aici sunt si cateva corturi. O zona excelenta pentru campat, un peisaj de neiutat. Intalnim cateva grupuri de muntomani, fiecare saluta pe limba lui. Sunt inca multi straini care vin in Carpati. Ajungem in punctul de altitudine maxima a cararii si dintr-o data perspectiva de deschide spre vest. Creasta Parangului e acum in fata noastra in toata frumusetea ei. Varful Mandra - (Parangul Mare) troneaza inconfundabil exact in fata noastra. De la ea, spre dreapta se intinde portiunea de culme aflata la cea mai mare altitudine din masiv. Capatul celalat se sprijina de vf. Carja in dreapta careia cade spectaculoasa creasta zimtata pe care planuim sa o abordam, intr-o alta tura, dinspre lacul Mija. Continuam drumul intr-o coborare usoara si ne indreptam spre intersectia cararilor din saua de sub vf. Zanoaga. Creasta are aici o portiune foarte usoara, aproape fara diferente de nivel. In dreapta, dupa ce depasim un picior destul de stancos, se deschide caldarea Zanoagei, cu niste abrupturi stancoase ce cad prin hornuri halucinant de prapastioase.

 De cealalta parte pantele ce pleaca spre sud si sud-vest sunt ceva mai domoale si inierbate. Pe aceste fete vedem cateva stane si liniile unor forestiere ce urca pana aproape de culmile secundare. 
Aproape intr-o plimbare ajungem la intersectia din saua Zanoagei. De aici cararile pleaca in patru directii. Doua dintre ele tin linia crestei principale, una continua peste Coasta lui Rus si face jonctiunea cu Sureanu in saua de deasupra de Groapa Seaca. Cea de-a patra carare coboara din sa spre lacul Zanoaga. Aceasta e calea pe care o vom urma dar nu inainte de a face o alta pauza. Stelica, Piti si cu mine nu rezistam ispitei de a da o fuga pana pe vf. Coasta lui Rus, aflat la doar 10 minute de sa. Mirela, Codre si Ionel prefera o portie buna si binevenita de odihna in sa. Noi lasam rucsacii si urcam varful. De sus perspectiva se deschide partial spre caldarea Rosiile si celelalte caldari din masiv. Totusi suntem putin lateral si nu reusim sa vedem taurile. Se vede insa foarte bine linia descendenta a plaiului ce coboara spre nord si undeva dincolo de saua mascata de un bot impadurit vedem prima linie a culmilor din Sureanu cu vf. Scovarda pe care am fost cu Piti acum cateva saptamani. Ceva mai departe, inconfundabil si solitar, vf. lui Patru. Mai spre nord-est culmile Cibinului si vf. Cindrel si cu un plan mai in fata culmea Lotrului inchisa in fundal de vf. Steflesti, vecinul Cindrelului. Stelica remarca o formatiune stancoasa ce se vede in ultimul plan exact spre est. Mie imi scapase dar cand ma intreaba daca am idee ce este imi dau seama ca e Piatra Tarnovului din Capatanii.
Facem cateva fotografii si dupa o mica pauza ne intoarcem in sa.

 Luam rucsacii in spate si incepem coborarea spre lac. E mai usor decat ne asteptam. Dupa o scurta serpentina, cararea se domoleste, urmeaza o curba descendenta spre dreapta dupa care coboara sinuos printre portiuni cu bolovai si iarba.

 Lacul Zanoaga e inconjurat de un inel de bolovani cea ce ne spune ca seceta din ultimile saptamani nu a ocolit nici aceasta zona. Nu coboram pana la oglinda apei dar facem o scurta oprire pe niste lespezi undeva in dreapta. De aici cararea se indreapta spre Calcescu insa noi continuam coborarea prin iarba, spre est. Stiu calea ce trebuie urmata de anul trecut cand am fost prima data pe aici. Trebuie sa fim atenti sa traversam paraiasul inainte de a ne infunda in jnepeni. Ajungem aproape de firul apei si aici incepe zona tufelor de afin. Tot de aici a inceput si festinul !!! Pe masura ce coboram tufele sunt tot mai pline iar boabele de afine tot mai mari. Petrecem cel putin o ora infulecand la afine. Sunt delicioase. Nu ne putem opri deca atunci cand suntem in pragul de a ne gretoli. Eu unul n-am mai mancat atatea afine direct de la sursa niciodata. Imi propun de vreo trei sau patru ori sa ma opresc din mancat si totusi nu reusesc. Traversam paraul si dam de tufe si mai pline de fructe. O cura de vitamine pe cinste, direct din farmacia naturii. Ne smulgem cu greu din afinis si in scurt timp ne intalnim cu cararea ce coboara dintre jnepeni, acea ultima si urata portiune de drum dinainte de Calcescu. 

Aici am inchis cercul turei din aceasta zi. Restul coborarii e comuna cu portiunea urcata de dimineata, mai putin parsii care nu-si mai arata mocutele lor haioase. 

In curand intram in padure si la opt ore fara zece minute de la plecare, arunc rucsacul in portbagajul masinii. O ultima regrupare la intrarea pe Transalpina. Ne luam ramas bun de la companionii nostri care se vor intoarce acasa peste pasul Tartarau. Noi urmam drumul spre stanga, pe la Groapa Seaca si cheile Jietului. Inca o zi frumoasa, inca o tura reusita. Ne-am luat portia de Parang pentru acest week-end. Se apropie seara si iarasi e zapuseala.
Unde esti tu iarna, oare ???