Prin Retezat, de unu' singur.

Da, ma cam manca si n-aveam astampar.

Caldurile din ultima perioada mi-au taiat orice imbold sa ma sui pe bikla, precum si  alte incurcaturi, evenimente .... ma rog, de la iesirea pe Piule-Plesa si Oslea am cam lancezit, au inceput sa se puna paienjenii pe la incheieturi.

Sambata Piti e cu program dedicat asa ca dau in clocot si declar ca plec de unul singur. Ca de obicei, am parte de intelegere din partea ei, asa ca nimic nu-mi mai sta in cale... dar ce sa fac ???

Ceva in Retezat, ca e cel mai aproape. Fac analiza retrospectiva a celor 44 de ani de cand haladui prin muntii astia si constat ca:

- de mai bine de 40 de ani n-am mai calcat pe la Galesu

- dintre toate varfurile "mai rasarite" ale masivului, n-am ajuns niciodata pe Varful Mare !!!

Oare ce-mi trebuia mai mult ?

Stabilesc "versiunea oficiala" a turei, adica: Carnic - taul Galesu - saua Vf. Mare - Vf. Mare si retur, iar in minte ticluiesc "versiunea extinsa", doar in caz de ... etc. etc.

Imi prepar track-ul ... pentru versiunea extinsa si-l incarc pe GPS, asa, sa fie acolo.

Sambata, 29.07.2017 ma trezesc pe la 5:30 AM, la 6:05 AM sunt in masina, la 7:15 AM intru in traseu pe la Carnic. Desi prognoza pt. acest weekend era super, pe dealul Silvasului, cand dau prima data cu ochii de Retezat, constat ca de pe la 1800 m altitudine e o patura compacta de nori care acopera toate varfurile. Mmmmmhh, frumos, imi zic, nu o sa ma bata soarele in cap.

Plec asadar de la Carnic voios la deal, dupa vreo ora las drumul si intru pe cararea spre Gentiana pe care o las dupa cateva sute de metri si fac stanga spre Galesu. In padure e placut, nu e chiar asa de racoare pe cat ma asteptam, deci merg in tricou. Totusi destul de multa umezeala, pietrele au toate pe ele un strat alunecos la care trebuie sa fiu atent. Bineinteles, la ora aia, eu si dracu pe carare. Mai fac galagie, mai fluier, mai dau cu betele in pietre. Am de gand sa ajung, cel putin pe Vf. Mare nu sa pierd vremea "la taifas" cu Mos Martin !!!

Am noroc si nu ma intalnesc decat cu vreo cateva veverite si in trei ore sunt la lac.

Dupa iesirea din padure constat ca vantul bate binisor si e necesar sa-mi iau softshell-ul.

La lac zabovesc vreo cinsprezece minute, imi schimb tricoul care e leoarca, mananc ceva, ma hidratez si umplu ambele bidoane cu apa. Mai arunc cateva priviri de jur imprejur .... pustiu. Ba nu !!! Pe directia care urma sa continui spre Saua Varfului Mare, la vreo 200 m constat ca sunt in carare trei magari care ma privesc plini de interes. Asa deci, inseamna ca pe undeva trebuie sa fie si turma ... ciobanul .... cainii si consecintele de rigoare.

Plec spre ei si ma astept la intalniri mai mult sau mai putin cordiale. Trec pe langa magarusii care dupa ce s-au saturat sa ma priveasca si-au vazut de treaba lor, continui drumul meu pe carare si dupa ce ma ridic binisor deasupra lacului observ stana si .... ma observa si cainii care pana atunci nu ma vazusera/simtisera. Eram deja destul de departe de ei astfel incat nu s-au mai deranjat decat sa ma latre, asa, intr-o doara, ca sa-si justifice pontajul pe ziua respectiva.

Ajung la baza serpentinei ce urmeaza sa ma scoata in sa si incep urcusul "golgotei". N-am facut de multe ori aceasta sa, dar nici amintiri placute nu am cu ea ! Urc de nebun si nu se mai termina. E plictisitor si doar privelistea ce se contureala cu orizonturi tot mai indepartate pe masura ce castig altitudine, mai compenseaza din monotonia nesfarsitelor serpentine. In fine ajung sus. Aici vantul trage zdravan. Ma asez pe iarba pun rucsakul jos si ma rehidratez. Imi trag sufletul vreo cinci minute in timp ce admir privelistea de jur imprejur. Spre sud e ceva mai limpede, dar dinspre nord, franjuri de nori se avanta catre culmi. Portile Inchise sunt sub picioarele mele dar dincolo de ele, vf. Papusa se arata vederii doar din cand in cand. Nu pare a fi de ploaie si ce e si mai imbucurator, nu sunt semne de furtuna cu fulgere si bubuieli.

Pana aici nu m-am intalnit cu tipenie de om. Decid sa las rucsakul in sa si plec spre varf doar cu betele. Urc primul mototoi plin de bolovani si cand ajung pe el o alta perspectiva imi apare in fata ochilor. O creasta destul de accidentata si pe alocuri ingusta avea sa ma duca pana pe Varful Mare. O iau mai departe si in scurt timp trag concluzia ca betele mai mult ma incurca. Le las sub o piatra si continui, cu grija deoarece in portiunile expuse spre nord, nord-vest vantul trage tare de-a binelea. Trebuie sa fiu atent sa nu ma dezechilibreze acolo unde am de facut traversari sau sunt in echilibru relativ deoarece nu prea e loc de pasi in lateral.

In douazeci de minute sunt pe varf. De aici am privelisti intrerupte de gogoloaiele de nori care se napustesc peste mine.

Totusi reusesc sa vad in toate directile si sa admir frumusetile Retezatului dintr-un punct de unde nu o mai facusem pana acum. Papusa se vede tot cu intermitente, dar "planul extins" nu-mi da pace deloc !!!

Fac cateva poze si plec pe drumul de intoarcere. Pana in sa imi ia cam tot ca si pe urcare, cu toate ca m-am mai oprit pentru cateva fotografii. Vremea e la fel, vantul bate in draci, la rafala nu pra reusesc sa tin ochii deschisi ceea ce imi spune ca e pe la 70-80 km/h, cel putin. Trebuie sa continui sa am grija sa nu ma dezechilibreze.

Ajung inapoi in sa, nu inainte de a-mi recupera betele de unde le lasasem, imi iau sarsanaua in spinare dupa care ... iau decizia: pun "planul extins" in aplicare. Portile Inchse ma atrag ca un magnet desi logica ar fi spus oarecum contrariul: vantul bate destul de sustinut, alti turisti n-am vazut pana acum pe traseu si pe deasupra sunt singur. Ok, imi zic, "cui ii e frica de apa nu mananca peste", o sa fiu precaut, timp am destul si nu trebuie sa fortez. O sa dozez efortul si o sa ma concentrez pe fiecare pas, n-am voie sa fac greseli si trebuie sa fiu foarte atent la rafalele de vant.

Pornesc mai departe si intru pe Portile Inchise, care e poate cel mai "tehnic" traseu turistic din masiv.

Nu-mi mai prea amintesc detalii despre el de la ultima parcurgere care a fost cam tot pe cand am vizitat ultima data si Galesu. Merg cu atentie si n-am nici un fel de problema. Taul Tapului mi-e sub picioare la vreo 200 m mai jos si aud voci. Sunt acolo vreo 5-6 persoane care banuiesc ca au urcat pe la Stan din Rau, pe acelasi traseu pe care am fost cu Piti anul trecut sau acum doi ani. De aici din Porti se vede minunat conturul lacului cu a sa insulita.

Ajung pe la mijlocul portiunii de deasupra de tau cand dracu isi baga coada si asa din senin, dupa ce ma cracanez ceva mai tare pe un pasaj, fac o frumusete de carcel la muschii femurali ai piciorului drept. Frumooooos. Doare ca dracu, (ca de aia e carcel, sa doara), intind piciorul ca sa destind muschii, ma ciupesc, ma masez, ma schimonosesc  - oricum nu ma vede nimeni, muschiul e contractat si tare ca piatra ... in fine, cedeaza si ma simt ceva mai bine. Stau vreo cateva zeci de secunde dupa care incerc sa-l misc incet. Cum il misc cum simt o durere intepatoare. La dracu,zic, doar n-am eu bafta asta !!!

Aud voci, de dupa un tanc de stanca apar patru turisti, doi barbati si doua doamne. Unul dintre barbati destul de in varsta, (oricum mai in varsta ca mine) se cocoatza peste un pasaj si il traverseaza fara nici un stress. Bravo, imi zic in gand, deci mai am pana ajung ca dansul si dupa aia mai trag speranta sa umblu pe munte inca odata pe atata.

Ne salutam, facem un pic de conversatie pe teme standard: de unde veniti, unde va duceti, cum e pe unde ati trecut, etc. etc. Eu stau jos si ii las pe ei sa treaca. Ei ma imbie sa trec eu ca sunt de unul singur. Eu galant nevoie mare, le dau intaietate, de unde sa stie bietii oameni ca eu de fapt sunt "in convalescenta" si astept vremuri mai bune pentru piciorul meu. Ma uit dupa ei pana dispar dupa un alt cotlon in timp ce ma intreb: ce naiba fac daca nu ma lasa durerea asta. Sunt la mijlocul Portilor Inchise, in orice directie as decide sa o iau, sa continui spre Papusa sau sa ma intorc, cam tot aia e. Buuuun, deci oricum distractia e asigurata asa ca decid sa continui, daca e sa fie chin, sa fie pe directia inainte.

Ma ridic si incep sa pasesc cu grija, durerea a mai scazut din intensitate, e suportabila si pe masura ce ma misc, sa domoleste. Ies din porti dupa care urmeaza varfuletul care se afla intre Portile Inchise si Papusa. Traversez pe sub el si in cele din urma ajung in "V-ul" dinainte de urcarea finala pe Papusa. Constat ca acum e cablat. Ultima data cand fusesem pe acolo nu era. Probabil e de real folos pe vreme rea sau pe coborare. Eu urc .... Aproape ca am uitat de carcel dar totodata trag speranta sa nu fie atat de nesimtit sa recidiveze.

Ultima portiune de urcare pe Papusa e cam la fel de inclinata ca serpentinele din saua Varfului Mare dar e mult mai scurta, asa ca  pana ma mai scutur de vant, pana ma mai opresc sa admir taul Adanc ce e acum sub mine, ma trezesc ca am ajuns pe varf. E ora 14:00 PM, deci am facut pana aici cam sapte ore, e ok, timp de coborare am suficient.

Nu pierd foarte multa vreme nici aici, fac ceva fotografii printre norii care din cand in cand se rup si-mi lasa privelisti partiale asupra masivului dar si dincolo de el, catre Retezatul Mic si Oslea. Vad bine Stana din Rau, cascada Ciumfului dar si taul Ghimpelui si salba de lacuri din Valea Rea.

Gasesc o urma de semnal la telefon si apuc sa vorbesc putin cu Piti. Ii spun unde sunt. Semnalul e prost si abia putem avea apel audio, cel video nu functioneaza. Mai bine, ca de-i vedeam fatza ....

Dupa cel mult zece minute incep sa cobor spre Saua Pelegii. Norii alearga ca nebunii peste sa, in franturi de abur, iar vantul suiera de-a binelea. Ma mai opresc pe coborare sa fac niste fotografii si cateva filmulete cu "norii alergatori". Cam in 20 de minute sunt in sa. Pe urcare ma intalnesc cu un grup de cinci-sase baieti care se duc pe Papusa. Aici e ceva mai animat, cateva grupuri coboara de pe Peleaga si se indreapata spre taul Ghimpelui. Probabil au urcat din Poiana Pelegii si se intorc tot acolo. Masina mea e la Carnic asa ca varianta de coborare e pe Valea Rea. E cel de-al doilea obiectiv pentru tura asta. E de-a dreptul rusinos ca dupa mai bine de 40 de ani de Retezat ... sa nu fi ajuns niciodata pe aceasta vale !!!

Incep sa cobor pe triunghiul galben. Vantul se mai domoleste odata ce pierd din altitudine. Caldarea cu lacurile e deosebit de frumoasa. Norii se mai rup si am parte din cand in cand de soare, e mai cald si in cele din urma dau jos softshell-ul. Mai fac pauze de foto. Sunt ajuns din urma o familie cu doua fete pe care i-am vazut coborand de pe Peleaga. Sunt romano-americani, veniti in concediu in Romania. El e original din Sibiu, ea din SUA. Mai povestim, mai coboram, ne mai despartim dupa care ne intalnim iarasi. Coborarea pe Valea Rea e deoasebit de frumoasa, poate ca e cea mai frumoasa vale din Retezat. Ok s-ar puteasa fiu eu subiectiv dar mi-a placut foarte mult.

Intru in padure, pierd tot mai mult altitudine, soarele coboara si el dincolo de culmea Pietrele pe care o am in stanga mea. Urmeaza o traversare oarecum pe curba de nivel dupa care o coborare destul de accentuata prin padure. Dau de raul Pietrele si de cararea ce duce la Gentiana, pe care continui in sens opus. Continui sa cobor si in cele din urma dau iarasi de drum. La 20:05 PM sunt la masina lasata in fata cabanei vechi de la Carnic.

Am incheiat tura la 13 ore fara zece minute de la plecare. Muschiul cu carcel il mai simt vag dar in rest ma simt perfect. Da, spun perfect findca definitia starii de perfectiune o dam noi insine, individual, pentru fiecare in parte. Sunt oarecum obosit, transpirat, plin de praf, insetat si rupt de foame dar ma simt perfect deoarece, pentru mine, starea de bine nu o dau comfortul sezlongului, belitu' ochilor la televizor, imbuibarea, alcoolul, manelele urland la maxim si ma opresc aici.

Cei ce citesc aceste randuri si indragesc muntele asa cum il indragesc eu, pricep despre ce vorbesc, iar ceilalti oricum nu vor intelege nimic.

Aceasta povestioara este adresata doar primilor.