Creasta Piule - Plesa: Piatra si flori.

Retezatul mi-e muntele-leagan, aici au existat mai multe inceputuri pentru mine, printre care unul esential. Retezatul Mic am ajuns sa-l cunosc mult mai tarziu dar m-a fascinat si contrariat deopotriva. Morfologia lui, complet diferita de cea a "fratelui" mai mare aflat in imediata vecinatate creaza o discrepanta imposibil de trecut cu vederea.

Calcarul are farmecul sau aparte.

In iunie-le acestui an am decis impreuna cu Cornel si Claudia sa facem creasta Piule-Plesa. Cu ceva ani in urma am mai avut o tentativa alaturi de Steli si Codre care insa s-a soldat doar cu a ajunge pana pe Piule in conditii de vizibilitate zero si cu furtuna in jurul nostru de nici acum nu stiu cum naiba am scapat netrazniti.

De data asta am avut mult mai mult noroc si chiar imi pare rau ca Steli si Codre nu au putut sa vina si ei.

Am urcat pe la stana Scorota, saua Scorota dupa care a urmat creasta. Ziua a inceput cu o vreme amestecata dar care dadea semne evidente de ameliorare pe masura ce urcam. Odata ajunsi in sa, dupa ce am parcurs culoarul cu pricina ce se porneste de deasupra stanei si care, de data asta ne-am parut mult mai putin solicitant, vremea ne-a dat certitudinea ca se imbuneaza de-a binelea.

Am inceput sa urcam si sa ne minunam de privelistea ce se intindea la picioarele noastre. Calcarele albe erau impanzide de puzderie de flori. Fiecare palc de iarba era ornat cu flori si floricede de diferite marimi si culori. Galbenul era dominant insa alterna cu mov, albastru, cyclam, rosu, etc.

 Nu sunt un cunoscator al plantelor dar puzderia si diversitatea de flori ce se afisa de jur imprejur era imposibil de a nu fi remarcata. Am inaintat relativ incet, oprindu-ne pentru a face poze si totusi in cca. 3 ore eram pe vf. Piule.

 Priveliste minunata, vizibilitate bunicica insa din cauza caldurii de pe vai, atmosfera era un pic pacloasa astfel incat orizontul se limita undeva inainte de Parang a carui culme deabia o puteam deslusi. In schimb Retezatul Mare, Oslea, Vulcanul si o buna parte din Godeanu - pana spre Olane, erau vizibile.

Ne-am oprit putin sub varf, am mancat ceva si ne-am odihnit  vreo 30 de minute. Nu aveam nici o graba, vf. Plesa parea la o aruncatura de bat.

Am pornit mai departe cu gandul de a gasi flori de colt deoarece ne intanisem cu doua grupuri care ne-au spus ca sunt flori de colt chiar in carare. Dupa Piule nu cred ca am mai mers 15 minute si am gasit primul palc. Erau mititele si firave, abia iesite printre calcare, abia daca le sesizezi. O minune a naturii, pufoase si gingase aparent. Le-am fotografiat si am plecat mai departe cu ochii dupa altele .... si nu dupa marcaj.

Am gasit un alt palc de flori, mai mare, mai frumos. Iarasi poze, iarasi cautat prin imprejur. Si uite asa ne-am trezit deasupra marii pietre albe ce sta la obarsia scocului Urzicaru, cu cararea si marcajul lasate undeva in stanga noastra. De jur imprejur tot mai multe flori de coltz. Poze, poze, poze ... buuun, si acum ce facem ne intoarcem in carare ? Ei, pe naiba, coboram pe unde si-a intzarcat dracu' copii, pe o fata pietroasa si cu ceva jnepenis, destul de inclinata dar cu suficiente prize de care sa te tii. A meritat deoarece am dat de o zona unde aproape ca nu puteai calca fara sa pui talpa pe flori de colt.

De la baza pietroiului am facut stanga si am reintrat in carare de unde am urmat in continuare marcajul.

Vf. Plesa care ne paruse la o aruncatura de bat s-a dovedit a nu fi asa de aproape dar poteca pana pe el a fost o continua incantare. Muntele era efectiv pavat cu flori, o priveliste pe care probabil ai privilegiul sa o gasesti doar daca esti acolo exact la momentul potrivit. Mai mult decat atat, am vazut pentru prima data o capra neagra cu ied, pe unda dintre vaioagele abrupte de duc spre Jiul de vest.

Am ajuns in cele din urma si pe Plesa. Varful nu seamana deloc cu Piule, e un plai intins plin de verdeata. De fapt am constatat ca adevarata creasta se termina undeva inainte de Plesa. Aici am mai zabovit putin, undeva inainte de varf la umbra unui jneapan, vegheati o vreme de privirea agera a unui tap de capra neagra.

Dupa Plesa culmea cade mult intr-o coborare continuua, la inceput prin niste poieni iar apoi prin padure pana la schit.

 De aici in continuare nu mai e nici un farmec, se coboara tot prin padure pe un forestier care nu mi-a lasat nici un fel de amintire.

Dupa zece ore eram la drum. Inca noua km sa recuperam masina lasata la intrarea pe valea Scorota si incununarea sfarsitului de zi, la motelul Cheile Butii unde am mancat un ciolan cu varza .... enorm si delicios.

A doua zi ne-am dus in Oslea sa ardem caloriile .....

Epilog.

Culmea Piule-Plesa e de o frumusete aparte. Seamana oarecum cu Oslea dar, desi are portiuni in care jneapanul urca pana la nivelul crestei, e ceva mai salbatica decat surata ei de dincolo de Jiu. Printr-o comparatie care trebuie sa respecte proportile, se poate spune ca in anumite portiuni are similitudini  si cu Piatra Craiului, macar ca morfologie si geologie.

Piatra Craiului insa ramane unica, fara nici un dubiu.Seara, cand in minte depanam filmul zilei abia incheiate, mi-am amintit vara anului 2013 cand, impreuna cu Stelica si Jancsi am realizat probabil cea mai spectaculoasa tura pe care personal mi-o amintesc sa o fi facut pana acum: Creasta Pietrii Craiului, integral (norduca si sudica, legate, intr-o singura etapa) urcand prin Cioranga/vf. Ascutit si coborand pe Valea Urzicii. Un traseu epic de saisprezece ore, parcurs cu doi litri de apa si trei batoane de musli.

photos also by Claudia & Cornel