Chiar mi-a placut tura facuta de unul singur saptamana
trecuta si fiindca nu sunt chiar totdeauna un egoist mi-am zis ca: "de ce
sa ma bata doar pe mine vantul si sa-mi sufle prin chilotzi, ia sa mai simta si
altii cum e".
Gandul asta perfid imi pune rotitele mintii in miscare si in
frenezia de a pune cap la cap toate detaliile urzelii ce avea sa fie uit un
amanunt : "ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca".
Ok, motivul de flutura pe sub nasul tuturor e construit pe
argumente care nu pot fi contestate asa ca ma asteptam la opozitie zero din
partea celor care urma sa il expun:
- Faptul ca nu ajunsesem niciodate pe la Zanoagele Galesului
(eu),
- Ca ce frumos si pitoresc aratau din Portile Inchise,
- Ca Valea Rea e superba (chiar asa e),
- Ca tura e rezonabila de facut si cu fetele,
- Ca nu ajungem in
creasta si ca doar va trebui sa traversam de la Galesu in Valea Rea prin saua
zanoagelor,
- Ca prognoza e relativ ok si ca se anuntza "eventuale"
furtuni sporadice cu "eventuale" descarcari electrice si "eventuale"
rafale de vant, doar spre dupamasa/seara cand noi "eventual" vom fi
deja pe plictisitorul drum de intoarcere spre Carnic.
Inarmat pana in dintzi cu cele de mai sus plus cheful nebun
de a nu sta acasa, arunc propunerea la bataie. Efectul e cel scontat, grupul
tzinta reactioneaza pozitiv asa ca planul e aprobat cu unanimitate de voturi.
Duminica, 06.08.2017 urma sa repetam oarecum traseul facut de mine cu o
saptamana in urma, dar pe o varianta mai scurta, in formula de patru, 2+2, fara
carmaci.
Ne intalnim in dimineata zilei stabilite in Hateg si dupa
reuniunea de rigoare, ajungem ca la 8:18 AM sa intram in traseu, tot pe la
Carnic. Vremea e cat de cat ok, cam inourat spre sud si cam cald pentru ora si
locul unde ne aflam.
Urmam acelasi traseu ca si cu o saptamana in urma pana la
intersectia cararilor care duc spre Galesu cu varianta pe la Taul dintre Brazi.
Alegem sa trecem pe la tau, asa ca in 45 de minute de la bifurcatie poposim
pentru cateva minute langa acest mic lac atat de nespecific Retezatului, aproape
de iesirea din padure.
Cateva poze si plecam mai departe. Reintilnim cararea ce
duce la Galesu si aproape de iesirea din padure ... incepe sa ploua. Hmmmm, ma
intreb, e deja seara, ca prognoza asa zicea !!! Nu apucam sa lasam rucsacii jos
ca sa ne echipam corespunzator si zbang, incepe serenada. Aha, imi zic, deci
prognoza e corecta, timing-ul e prost. Ce sa-i faci, asta e, oricum traznea
undeva sus, dupa parerea mea nici macar in creasta ci undeva deasupra, in norii cei gri si artzagosi care pareau ca au o disputa personala intre ei.
Ne oprim sub un palc de brazi mai des unde ploaia care era
destul de sustinuta, totusi nu reusea sa patrunda. Daca tot pierdem vremea, ne
apucam si mai mancam cate ceva, in ideea ca s-ar putea sa nu se mai arate de
inca vreo ocazie, mai tarziu.
Simfonia continua cu accente de dramatism spre sud/sud-vest.
O furtuna cu tunete la munte e un sound cu totul special iar daca esti intr-o
pozitie in care nu sunt reale sanse sa te puna in pericol, merita sa savurezi
sunetul naturii dezlantuite, in toata maretia ei.
Ploaia aste ne tine pe loc mai bine de 30 de minute si cand
da semne ca s-ar mai potoli, decidem sa plecam mai departe. Pana la lac ne tine
intr-o dusuleala continua, mai intensa sau mai potolita. Nu ne prea pasa, ne-am
echipat de sus pana jos asa ca singurele portiuni unde ne uda e pe degetele de
la maini.
Inainte de lac ne intalnim cu un grup de vreo 8 persoane
ca-i dau la vale. Ne salutam si din mers ne "reproseaza": ati ratat grindina !!!
Asta e, nu poti sa le ai pe toate, dar exista posibilitatea
sa fie vreuna rezervata si pentru noi, acolo, mai sus.
Ajungem la Galesu si ploaia continua.
Facem pozele de
rigoare si ne indreptam privirile inspre directia in care urma sa mergem.
Paraiasele care alimenteaza lacul, ce coboara de pe pantele nordice s-au
transformat in torenti si vin involburate si zgomotoase. Acum ne dam seama ca a
plouat destul de zdravan mai sus. Arata spectaculos si dau, desi pare bizar, o
nota vesela si zglobie peisajului, care e destul de mohorat. Totusi avem
vizibilitatea asupra varfurilor ceea ce ne spune ca plafonul de nori e destul
de sus, nu ca saptamana trecuta. Mai bubuie dar frecventza a scazut.
Plecam mai departe, de partea opusa a Galesului, incepem sa
urcam pe marcajul cruce rosie, printre suvoiaiele ce sa pravalesc catre luciul
lacului. Cararea traverseaza unul dintre ele, probabil in mod normal peste o
insiruire de pietre ce ar putea fi parcursa fara sa atingi apa. Acum nivelul ei
e cam la o palma peste. Steli pleaca mai sus sa gaseasca un loc mai ingust unde
sa traversam. Eu evaluez din ochi adancimea, apreciez ca nu trece de glezna si
decid sa fac "testul suprem" la GTX. Trec ca "vaca prin vad"
avand doar grija sa nu alunec pe vreuna dintre pietre. Ajung pe partea cealalta
si simt putin rece .... dar nu ud. Misc degetele de la ambele picioare si
constat ca e uscat. Bravo, au tinut cu brio, nu doar la iarba uda si portiunile
de noroi prin care i-am chinuit ci chiar la suvoiul de apa la care i-am supus
direct.
Continui sa urc pe carare, paralel cu fetele care il urmeaza
pe Steli. Ceva mai sus gaseste o ingustatura, un pic de echilibristica si
suntem iarasi toti pe aceas parte a torentului. Continuam sa urcam pe cararea care
e mai mult parau si cam intro ora de la plecare de la Galesu suntem la
Zanoagele Galesului, trei laculete frumoase, aninate pe o treapta glaciala
superioara "lacului mama". Pe masura ce am urcat a inceput sa bata
vantul.
Nu zabovim aici ci continuam urcarea, pe un plai inierbat
pana in saua zanoagelor. Ajunsi aici constantam ca ploaia s-a oprit dar vantul s-a intetit. Nu e chiar ca
saptamana trecuta, dar ne flutura putintel. In schimb perspectiva s-a deschis
de-a binelea catre "uriasii" masivului, Peleaga (cu coltzi cu tot)
si Papusa, dar si spre Vf. Mare si Vf. Retezat. Cea mai surprinzatoare insa e
pentru mine privelistea spre Bucura. Arata atat de impunator din acest unghi,
chiar spectaculos. Avem la picioarele noastre spre vest si sud-vest taurile
Vaii Rele si caldarea superioara a acesteia.
Cu toate ca bate binisor, vantul nu e rece deloc, asa ca ne
punem pe facut fotografii in toate directiile, in grupuri complete sau
incomplete. Mai stam putin sa admiram privelistea, cu toate ca e cam in nuantze
cenusii. Pentru noi insa, muntele, oricum ar fi, isi pastreaza farmecul.
Plecam la vale si in curand ajungem langa turma de oi care
paste linistita deasupra taurilor din Valea Rea. Cainii dau sa maraie, dar unul
dintre ciobani le rosteste "formula magica" si se potolesc, totzi, ca
prin minune. Nu umblu de ieri de azi la munte, dar caini ciobanesti asa de bine
"educatzi" nu-mi prea amintesc sa fi gasit. Trecem pe langa o dihanie
alba ca laptele la nici 4 metri si nici nu se sinchiseste, sta intins pe iarba
si ne priveste cu niste ochi blanzi si prietenosi ca de Bischon.
Imi zic: s-au civilizat si cainii de la stani in tzara asta,
numa' cu oamenii e mai greu.
Ne salutam cu ciobanii, schimbam vreo doua vorbe si coboram
pana la intersectia cu cararea ce vine din saua Pelegii. Aici hotaram sa facem
inca o pauza de masa. Ploaia s-a oprit de tot, in caldare nu bate nici vantul
si dinspre vest da sa se arate soarele. Aici ne descotorosim si de echipamentul
de ploaie care isi reia locul in rucsak. A tinut foarte bine, nu suntem uzi
deloc de la ploaie. Ce tine de transpiratie nu se pune.
"Na, ti-a trebuit sa-i duci si pe astilalti sa-i bata
vantul si te-ai ales si tu cu udatura" imi zic in gand, dar nu-i nici o
suparare, cine umbla la munte sa se astepte la de toate.
Dupa episodul de sambata trecuta, a doua zi, adica duminica,
30.07.2017 am facut o plimbare doar cu Piti pana pe Petreanu, asa ca sa scot
febra musculara. Vremea a fost superba si pe varf m-a impins dracu sa trag un
pui de somn vreo 20 de minute. Era soare si batea o boare de vant, minunat.
Exact formula perfecta ca sa nu simtzi cum te prajesti.
Pe Petreanu am dormit pe partea stanga iar urmatoarele 3
nopti am dormit in patul propriu doar pe dreapta, ca pe coastele din stanga ma
pisca de ma lua naiba. Nu mai pun in socoteala pielea belita de pe nas, frunte
si spate ...
Terminam de mancat si o apucam la vale, admirand caldarea,
culmile de pe ambele flancuri - cea a Pietrrelor si ce a Vaii Rele. Coborarea e
acompaniata de nenumarate opriri pentru a manca afine. De la nivelul jnepenisului
si pana dincolo de intrarea in padure, e plin de ele pe langa carare. Nicicare
dintre noi nu face nici cel mai mic efort sa se abtina !!!
Cararea continua sa coboare inca o treapta glaciala, ajungem
si la ultimul tau, cel mai de jos, urmeaza inca o portiune prin jnepenis dupa
care urmeaza padurea.
Asa cum am mai spus, Valea Rea e foarte frumoasa, dar si
lunga. In cele din urma ajungem la ultimul coboras ceva mai accentuat dupa care
facem jonctiunea cu cararea ce urca de la Carnic la Gentiana. Ne mai oprim
cateva minute la bancutza, langa cascada.
Restul drumului e rutina, pusul unui picior in fatza
celuilalt. Mai povestim, mai schimbam impresii, mai depanam amintiri si dupa 10
ore si 20 de minute suntem inapoi la masina, la Carnic.
Eu personal am reluat in proportie de cca. 75 % acelasi
traseu pe care il facusem cu o saptamana in urma, dar nu m-am plictisit deloc.
Am revazut aceleasi locuri iar intensitatea bucuriei a fost aceasi. Sunt
convins ca pot reveni aici oricand, oricat, fara sa ma plictisesc sau sa am
senzatie de "destul".
Muntele e si totodata nu e ca alcoolul, poate sa se suie la
cap, sa te imbete cu frumusetile lui, sa-ti dea greturi sau dureri de scafarlie
(de la efort, altitudine, etc. etc.), sa te faca sa pici lat dupa cate o tura
in care ai "tras un pic prea mult" sau sa umbli in miez de noapte
dupa sticla cu apa rece de la frigider, dupa zile in care ai fost nevoit sa-ti
dramuiesti fiecare inghititura de lichid pe care a trebuit sa-l cari in
spinare.
Ameteli, dureri de cap si greturi le da si bautura, dar:
De la mersul la munte n-ai sa dai in ciroza, n-ai sa faci
foale de berangiu ca sa fie nevoie sa-ti montezi oglinda sub chiuveta de la
baie, n-ai sa ajungi sa faci pe tine in drum, n-ai sa borasti ca un porc in
mijlocul casei, n-ai sa sari la bataie fara motiv sau sa-i injuri pe totzi in
devalmasie. Si chiar daca vreodata la munte o sa dormi pe marginea drumului (a
cararii), o sa o faci asumat si constient si nu datorita imposibilitatii
exercitarii functiilor motorii cu care natura te-a inzestrat, avand ca motiv
faptul ca te-ai imbibat cu prea multe licori bahice. Iar cacatul din nadragii tai in care o sa zaci
beat mort in acel santz nu e la fel cu sacul de dormit, chiar daca ambele sunt
proprietate personala. Poate ca iarba e la fel de verde si intro parte si in
alta, dar cea de la marginea cararii nu o sa duhneasca de pisatul pe care tocmai
l-ai lepadat cu ultimile farame de energie, inainte de a pica exact in acel loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru comentariul dvs.