Coltii Trascaului - in bucla

Prioritatile din ultima vreme m-au tinut departe de "piatra" asa ca duminica, 12.08.2012 mi-am propus sa-mi fac un mic cadou si sa ies impreuna cu Piti undeva, pe oaresce coclauri. Lipsa acuta de idei, prognoza meteo amestecata, apelez la Stelica, n-are prea multe ezitari si vine cu o propunere adaptata conditiilor date: Coltii Trascaului. El stabileste si detaliile legate de traseu, stie zona, a batuto de nenumarate ori, in toate anotimpurile, din aproape toate partile. Facem jonctiunea in Alba Iulia si plecam impreuna spre Aiud - Coltesti. Traversam Cheile Valisoarei si nu ma pot abtine sa nu trag o ocheada spre Creasta Fetelor. Ajungem la destinatie si lasam masina langa conacul transformat in restaurant iar apoi intram in traseu. Ocazie excelenta pentru mine de a-mi testa "in teren" GPS-ul outdoor fara ca eventualele greseli sa-mi pricinuiasca pierdere de date importante. 
Prima portiune a traseului tine un drum de tara ce trece printre tarlale cultivate. Ajungem la baza pantei si cararea incepe sa urce, mai intai in cateva serpentine vagi dupa care urmeaza o linie aproape dreapta, perpendiculara pe linia pantei. E destul de cald si in portiunea asta nu adie nici un firicel de vant. Panta se accentueaza pe masura ce urcam. Facem cateva pauze la umbra unor arbusti piperniciti. Zonele cu iarba se suced cu cele pietroase insa pe carare, dominant  e un pamant prafos pe care piciorul nu sta foarte bine. Ajungem cam la jumatatea pantei si intram printre niste copacei pe o zona mai sinuoasa si oarecum umbrita. Stelica si Codre sunt undeva in fata noastra. Noi am redus ritmul si incercam sa transpiram cat mai putin. Ne oprim din cand in cand si privim inapoi. Am tot castigat inaltime iar satul Coltesti e undeva jos. Avem asupra lui si a luncii ce-l inconjoara o imagine oarecum aeriana. 

Perspectivele se deschid si-nspre Bedeleu si catre lunca Muresului dincolo de care insa nu reusim sa deslusim mare lucru, nebulozitatea fiind destul de accentuata. Ar trebui sa vedem spre Sureanu si chiar pana la crestele Fagarasilor, insa aceasta perspectiva e mult mai probabila intr-o zi geroasa si senina de iarna decat acum, aproape de mijlocul lui august.
Prima data cand "m-am intalnit" cu Coltii Trascaului a fost tot intr-o vara, cu ceva ani in urma cand Marius si Mirela ne-au dus la Rimetea, satul ce zace  exact sub aceasta culme singuratica. Aveau ei o chestie acolo, nu mai retin exact toate detaliile, in tot cazul le placea zona, mai fusesera si inainte iar apoi s-au gandit sa ne duca si pe noi prin acea zona. Rimetea e un sat secuiesc de un pitoresc aparte. O mica Mecca pentru grupurile de turisti unguri ce viziteaza Ardealul. Satucul si-a pastrat ceva din farmecul de odinioara, are si un mic muzeu pe care l-am vizitat tot atunci. A existat si o tentativa de a urca in culme, insa era o zi torida si am reusit sa ajungem pana la baza culoarului ce urca in culme. Simteam ca ne topim iar calcarul peretilor radia ca un cuptor. Am decis sa ne intoarcem deoarece n-aveam nici un chef sa ne coacem creierii pe cea mai tare portiune ascendenta.
Cararea ce duce pana la zona cu arbori e aproape in linie dreapta, in genul urcusurilor de iarna, fara a urma logicele serpentine a unui drum cu o asemenea inclinatie. N-am reusit sa pricep logica acestei cai, cu atat mai mult cu cat panta inierbata ar fi permis o "croiala" mult mai sinuoasa si mai putin solicitanta.
Dupa portiunea cu arbori, cararea devine mai bolovanoasa si mai inclinata. Apar si serpentinele, urcusul are o alura mai normala. In cele din urma, dupa cateva serpuiri ce se strecoara printre niste stanci, ajungem intr-o sa.

 Aici atingem linia culmii si ne oprim pentru o pauza mai lunga. Codre si Stelica ne asteapta servind o mica gustare. In cealalta parte a crestei se deschide perspectiva spre Podeni. Plecam mai departe tinand linia culmii oarecum bolovanoasa si in 10 minute ajungem in platou. 

Acesta e aproape orizontal, plat si destul de lat. Stelica zice ceva de Piatra Craiului si Oslea. Mie mai repede-mi fuge mintea la Bucegi. Nu cunosc Piatra Craiului dar cu siguranta nu seamana cu Oslea. Versantii poate, dar platoul in nici un caz. De fapt Oslea nu are un platou ci o creasta, pe alocuri suficient de ingusta incat sa trebuiasca sa fi atent unde pui piciorul. Inaintam privind in stanga si dreapta, indreptandu-ne spre vf. Piatra Secuiului, punctul cel mai inalt al culmii.

 Privelistea e frumoasa, se vede pana la releul de pe Feleac. Ceva mai la dreapta, spre nord-est, Turda straluceste intr-un spot de soare. La picioarele noastre, in stanga, e Rimetea, un sat parca de jucarie. Casele, strazile, biserica, piata, toate par componentele unei machete. Ne intersectam cu mai multe grupuri de excursionisti ce parcurg traseul in sens invers. Ajungem pe varf si facem o noua pauza cu pozele de rigoare. Vremea e tot mai inchisa si temperatura a scazut simtitor. E un adevarat rasfat ca dupa mai bine de o luna si jumatate de indurat canicula sa simt nevoia sa iau softshell-ul peste tricou. Bat rafale de vant si incepe sa picure. Atmosfera de munte autentic la cu putin peste 1000 de metri altitudine. Pe tot parcursul pana aici am marcat cateva waypoint-uri pe GPS si urmaresc indicatiile inregistrarilor pe care le face permanent. 

Plecam mai departe, in partea opusa si incepem coborarea, prima parte printr-un culoar scrut si abrupt, apoi printr-o traversare ce ne duce la intrarea in culoarul principal, ce coboara spre vest, catre poalele abruptului. Aici e zona cea mai spectaculoasa, cararea e strajuita de ambele parti de pereti impresionanti, tancuri ascutite si grohotisuri instabile. Identificam cateva trasee de catarare in partea superioara a culoarului, insa nu aceasta e zona cea mai propice escaladei. Asta aveam sa constatam dupa ce aveam sa mai pierdem din altitudine. Ajungem in zona unde coborarea se face preponderent pe pietre si avem neplacuta surpriza sa constatam ca acestea, fiind ude, aluneca de parca ar fi acoperite cu o pelicula de gheata. Talpa bocancului meu nu se impaca nicicum cu calcarul ud si nu sunt doar eu in situatia asta. Incepem un dans cu strigaturi unde alunecarea pe scurte portiuni devine aproape o obisnuinta. Avem grija sa nu ne pierdem echilibrul si sa evitam eventuale trante cu urmari neplacute. E destul de solicitant dar ne descurcam bine si pana la urma iesim din zona cu pietre ude. Norii se mai imprastie si avem iarasi parte de soare. Temperatura creste si suntem nevoiti sa dam hainele jos. Aproape de iesirea din culoar, in dreapta ne apar cativa pereti in care spiturile stralucesc in lumina soarelui. Sunt o gramada de trasee echipate, majoritatea dintre ele pe mai multe lungimi de coarda. Ajungem aproape de locul pana unde urcasem acum cativa ani din Rimetea.

 Am parasit culoarul si deoarece nu doream sa ajungem in sat, viram spre sud cu intentia de a traversa pe sub abrupt pentru a inchide bucla si a ne intoarce de unde am plecat. Pe zona asta cararea e relativa, urmam niste terase si coboram de pe una pe alta, incercand sa pastram cat de cat curba de nivel.

 Admiram stancaria de deasupra noastra, mai gustam cate un mar paduret sau o nuca cruda si incet, incet ne apropiem de Coltesti. In cele din urma ajungem in drumul de tara pe care venisem, undeva cu putin inainte de inceperea urcusului. GPS-ul imi spune ca diferenta de nivel suita (si bineinteles, mai apoi coborata) e peste 600 m. Pe drumul de intoarcere admiram iarasi cele cateva fire de floarea soarelui de aproape 5 metri inaltime si culturile de ardei pe langa care trecem. Ajungem la masina si incheiem tura. Contrar obiceiului si a faptului ca am GPS-ul la mine sunt atat de destins incat n-am cronometrat tura. E pe undeva pe la 5 ore, dupa aprecierile mele empirice. Ma uit totusi acum, cand scriu, pe detaliile track-ului descarcat pe laptop. Am aici tot ce vreau sa stiu: 9,1 km distanta parcursa, 631 m diferenta de nivel, 5 ore si 42 de secunde timpul total de parcurs, undeva pe la 2 km/h viteza medie si multe alte chestii plictisitoare. Oare eu cu ce o sa-mi mai bat capul in turele ce-or urma ???