vf. Baicu - ghiveci meteo

Tura asta ramasese planificata din ianuarie. Prognoza meteo pentru 21.04.2012 era cam ca dracu si totusi ne-am incumentat sa incercam. Ne-am sfatuit, am intorso pe toate fetele si am ajuns la concluzia ca decat sa stam in casa si sa aseptam conditii ideale mai bine ne intoarcem leoarca din tura si incercam s-o dregem postfactum cu eventuale licori bahice. Stelica e, fara doar si poate, pe stilul meu - nu se prea trage pe cur pentru orice nimic - "vreme instabila" .. adica nu o sa ploua toata ziua, nu ?!?! ... probabil o sa mai bata si vantul, o sa mai ninga, o sa viscoleasca, poate ceva lapovita si ceata ... care-i problema ???
Regrupam sambata dimineata la 09:00 in locul stiut din Hateg. Codre, Stelica si eu. Piti e absenta, nu incep sa spun din ce motive - independente de vointa ei - ca iarasi ma enervez. Plecam spre Gura Apei. Vremea e promitatoare, Retezatul se vede - e drept cu nori deasupra lui, dar destul de ferfeliti, adica printre ei razbat destule raze de soare pe zapada alba a versantilor si-n caldari. Intram pe vale si dupa cativa kilmetri incepe sa picure. Nu ne descurajam si in cca. 1 ora de la plecarea din Hateg ajungem fara probleme la locul de intrare pe cararea spre Saua Iepii. Ploaia se oprise, asa ca o luam strengareste la deal. Dupa nici zace minute incepe sa ploua iarasi si dupa cam inca pe-atatea se opreste brusc, ca si cand cineva ar fi inchis robinetul. Ne ia cam o ora sa iesim din padure, cu tot cu pauzele de dezbracat si cea de masa. Zapada s-a redus substantial in ultimile zile iar locul acesteia e luat de un covor imens de branduse presarat pe alocuri de palcuri de ghiocei.

 Petele de zapada pe care le traversam reusesc doar in mod vag sa ne aduca aminte cum ne-am muncit prin aceleasi locuri cu vreo trei luni in urma. Ajungem sub Saua Iepii unde cornisa s-a "ingrasat" binisor pe partea de mijloc dar a lasat complet loc ierbii in stanga, unde incepe urcusul spre Baicu, asa ca abordam fata destul de inclinata (la un moment dat Stelica zice ca poate dam si de o surplomba cu ... iarba) si-n doua ore suntem iesiti in carare, undeva mai sus de sa. Incepem urcusul pe serpentina si pana la primul platou - acolo unde ajunsesem in ianuarie - nu intalnim zapada aproape deloc. Vremea e fitoasa rau, norii se sucesc in jurul nostru, spre vest arata amenintatori iar plafonul e pe la 1650 - 1700 m, platoul Muntelui Mic nefiind vizibil. Spre Godeanu e mai limpde, spoturi de lumina cad pe versanii si culmile Borascului si Gugului. Retezatul se vede si el la un moment dat dupa care culmile sunt acoperite de plafonul de nori. Dincolo de Saua Iepii, Bloju nu vrea nicicum sa ne arate varfurile sale cele mai inalte - Bloju si Pietrei, asa ca ne multumim sa vedem doar vf. Custura. 

Continuam urcusul domol pe platou urmaind stalpii de marcaj. Dinspre vest incep sa urce ceturi tot mai dese si exact cand sa atacam urcusul final spre varf intram in white-out. Mergem destul de precauti pe zapada nu foarte compacta, ce are crusta si se rupe din loc in loc. Stratul de deasupra e zapada proaspata, de un alb imaculat. Tragem cu ochiul mereu in stanga sa nu ajungem pe cornisa imensa de pe fata abrupta ce cade spre raul Ses. Reusim din cand in cand sa-i vedem linia si tinem distanta corespunzatoare.  Vagi sau mai putin vagi senzatii de greata si ameteala ne incearca din cauza acestul fenomen ce creaza imposibilitatea separarii planurilor si profunzimii. Privitul la varfurile bocancilor e aproape o desfatare. La un moment dat panta se moaie si ajungem pe un fel de platou. Doua inghesuiciuni de pietre ne spun ca am ajuns pe varf, iar ceasul ne indica trei ore si jumatate de la plecare. Nu e tocmai rau, tinand cont ca in ianuarie am facut tot atat pana in Saua Iepii. Ne foim incoce si incolo si constatam ca in toate directiile incepe sa se coboare. Decretam sa suntem pe varf, cu atat mai mult cu cat vantul se inteteste. Fiecare face ce-l taie capul, Stelica se dezbraca la bustul gol si baga groaza in Codre, eu trag cateva cadre mai mult la ghici, ca nu-mi dau seama daca sapuniera a focalizat cum trebuie, vantul suiera, ceata se invarte in jurul nostru, ne creaza de cateva ori iluzia ca s-ar imprastia dar revine mai abitir asa ca dupa cam cinsprezece minute ridicam ancora si plecam indarat, pe urmele cu grija facute la urcare.

 Dupa cateva sute de metri iesim din ceata si perspectiva se deschide spre est si sud-est. Godeanu e plin ochi de zapada. O stanca protapita in buza culmii ne permite sa vedem cornisa ce danteleaza partea estica.

 E imensa, pe alocuri are aproape zece metri si atarna ca un balcon. Mai trag ceva poze si continuam coborarea. 

Nu apucam sa ajungem la platoul dinaintea serpentinei ca incepe o ploaie ingetata dupa care la catema minute se declanseaza urgia - o scarba de vant care duce granulele de gheata aproape la orizontala. Loviturile pe obraji sunt ca impunsaturile unor ace. Imi inchid gluga complet si ma felicit in gand ca am luat hanoracul asta care imi permite sa nu las descoperit nici un centimetru patrat al fetei. Nu stiu exact cum se descurca Codre si Stelica, sunt inaintea mea si ii dau temeinic la vale. Incerc sa filmez momentul dar sapuiera mea da semne de inghetz spontan si nu mai vrea sa raspunda la comenzi. Renunt si imi continui coborarea.

 Suntem in a doua parte a serpentinei cand vantul se potoleste iar mai apoi si ploaia ingetata. Ajungem in sa. Coborarea ei e la mintea fiecaruia. Codre e precauta si prefera sa coboare pe unde a urcat, Stelica face o evaluare scurta si concluzioneaza ca nu o sa plece cornisa, se baga pe ea si o coboara oarecum diagonal. Incurajat de succesul lui, aleg varianta lenesului, scot pioletul pentru a-l folosi pe post de frana de mana si-mi dau drumul pe cur de pe buza cornisei. Alunec bine, poate putin prea bine, frana de mana functioneaza ... ca frana de mana, adica ma incetineste dar nu ma opreste, cornisa se termina si odata cu ea si zapada, ies glorios "in decor" pe iarba, mai merg vreo trei metri pe iarba si ma opresc in cele din urma fara nici o avarie. Regrupam si pornim pe rand la vale. Incepe sa ninga, mai intai timid iar apoi tot mai tare, cu fulgi ca penele. O tine tot asa, noi coboram bine, traversam cateva campuri de zapada, zonele inierbate sunt acum dominante si ajungem destul de repede la traversarea celor doua paraie. Am pierdut din altitudine iar ninsoarea s-a transformat in lapovita. Avem noroc - deocamdata - si dupa cateva minute, exact cand suntem la intrarea in padure, se opreste, lasand loc catorva raze  timide de soare. Gasim un loc numai bun de facut popas. Coechipierii mei iau masa, mie nu mi-e foame si bantui prin zona sa culeg cateva branduse. Dupa vreo zece-cinsprezece minute luam iarasi rucsacii in spate si intram in padure. Nu mergem foarte mult si incepe iarasi sa ploua; "trebuia sa se termine cum a inceput" imi spun in gand si din pacate am dreptate, o tine tot asa pana aproape la final. Ajungem la masina si ma uit la ceas - sase ore si jumatate. Dupa altimetrul meu imprecis, diferenta de nivel e de cca. 1000 de metri, ceea ce inseamna ca ne-am miscat destul de bine azi, intr-o zi in care am avut parte de aproape de toate .... mai lipsea sa ne trazneasca !!!!