Soim sau cioara ?

Turişti sunt nenumăraţi, dar performanţa în alpinism este rezervată unei minorităţi, căci cel ce-şi expune viaţa conştient, dar cu ideea bine stabilită de a domina pericolul pe care-l caută prin inteligenţa şi forţa sa morală, prin utilizarea reflexelor şi a forţei sale fizice, acela aparţine obligatoriu unei elite.

                                                                                           Roger Frison-Roche

Au unii o vorba: "never say never". Naiba stie cum se face dar nu odata am fost pus in situatia de a le da dreptate si acest fapt m-a invatat sa vad lucrurile altfel si sa nu mai fiu foarte categoric in anumite situatii. Schimbarile pot avea loc atunci cand te astepti mai putin. Ele tin de conjunctura, hazard, coincidente, etc. etc.... dar mai ales de oameni. Exista evenimente pentru care timpul poate deveni irelevant cu conditia ca mintea noastra sa nu ramana cramponata in temeri si prejudacati.

Paradoxal, inaintarea in varsta ne face mai fricosi, mai tematori. Cuvantul "precaut" e termenul in spatele caruia ne ascundem teama, nesiguranta, angoasele. Acestea sunt tot mai accentuate. Ne sperie tot felul de lucruri, din ce in ce mai multe si mai bizare. Nu stiu cat e de normal ca un varsnic de 80 de ani sa se teama mai mult de moarte decat un tanar de 20, dar asta e realitatea. Exceptii exista, dar regula nu poate fi contestata. Daca e sa pui in balanta ce are de pierdut fiecare dintre cei doi, situatia  ar trebui sa stea exact pe dos. 

Felul de a trai viata e, sau ar trebui sa fie, alegerea fiecaruia si niciunul dintre noi n-avem dreptul sa ne consideram ca referinte. Dar ne place !!! In sinea noastra vrem sa fim modele pentru ceilalti. De multe ori insa nu ne prea gandim ce fel de modele. Uitatul in oglinda nu rezolva problema. Uitatul in noi insine e de cele mai multe ori un exercitiu imposibil de dus la capat. Varsta tine de doua elemente esentiale, una e latura fiziologica care, mai mult sau mai putin, mai repede sau mai incet, isi urmeaza cursul. Cealalta tine de prejudecati. Pe de-o parte ale altora, iar ele n-ar trebui sa conteze si pe de alta parte ale noastre, care de cele mai multe ori, sau ne duc in groapa inainte de termen sau ne umplu pe nesimtite sacul senectutii cu tot felul de neimpliniri, dezamagiri, frustrari si alte ingrediente cu gust amar. 

Conform sablonului, atunci cand nu mai ai foarte mult pana la a implini jumatate din varsta unui secol ar trebui sa te cam potolesti. Trec peste obiceiuri si preocupari de oameni "in toata firea" care ar fi fost normal ca de ceva ani mai dinainte sa-ti fie "reguli de viata" - vizite, conversatii lungi, plimbari in parc, iesitul la spectacole, mese la restaurant, condusul la limita vitezei legale, abtinutul intorsului de cap dupa cate un cur obraznic, etc. etc. Daca pana acum ai mai avut scapari catre acte ce ti-ar fi putut genera o secretie de adrenalina, ei bine, probabil ca ar fi timpul sa tragi linia finala. Daca nu din motive cat se poate de evidente si direct legate de activitati ce implica oarsce risc - nu mai prea esti in stare sa fugi 100 de metri fara sa gafai, nu mai poti sa faci nici macar 5 genoflexiuni, ca sa nu mai pomenim de flotari, abdomene ori chestii de-a dreptul "exotice" cum ar fi tractiuni la bara sau ridicatul de haltere - atunci macar pentru imaginea ta de "om serios" incadrat perfect in matricea unei societati care oricum te-a dus demult acolo unde a vrut ea iar impulsurile placerilor si dorintelor personale ai ajuns sa le percepi ca amenintari la propria-ti persoana.

Am vazut soimii rotindu-se deasupra stancilor de la Ampoita de prima data cand am ajuns acolo. Maiestosi si solitari, tacuti si demni. Ciorile care caraie in gasca lor galagoiasa si inutila aproape ca nu le mai sesizez, desi trec pe langa ele in fiecare zi, in drum spre si de la serviciu. Caraie si se baga in seama una pe alta si probabil asta le face fericite, acolo in cuiburile lor unde stau claie peste gramada. Ele imi populeaza viata fara vointa mea, nu e o alegere personala ci un factor fortuit ca multe altele din viata fiecaruia. O sa continui sa merg la serviciu in fiecare zi pana voi iesi la pensie iar ciorile vor fi si vor ramane acolo, la fel de lipsite de importanta, anoste, meschine si galagioase. Probabil vor trece de 100 de ani, conform proverbialei lor longevitati, daca nu cumva o sa le ia dracu din motive la fel de putin importante. Oricum, nu pe toate si nu deodata. In aceasta situatie nu cred ca cineva le va simti lipsa. Dar in toti acesi 100 de ani probabili - sau posibili, niciuna din acele ciori nu va reusi sa atinga eleganta si sobrietatea zborului tacut si falnic al unui soim. Ele sunt definitia perfecta a comunului fara pic de culoare, a mediocrului plictisitor si irelevant. 

Nu mai am foarte mult pana la a implini jumatate din varsta unui secol si totusi n-am avut nici o ezitare de a-mi implini o dorinta ce o am de mai bine de 30 de ani. La Ampoita mi-am pus hamul, ghetele de catarare, m-am legat in corda si am plecat pe verticala spre cuibul soimului. Am ajuns acolo sus, in varful stancii, L-am vazut rotindu-se undeva in vazduh si am uitat complet de ciori. M-am intors dupa cateva saptamani. Stancile si soimii sunt tot acolo. Ma asteapta, sau poate nu, dar bucuria unui vis implinit si placerea de a pasi pe stanca privind cerul si soimii e la fel de vie. Oameni minunati si cu aceasi pasiune  imi impartasesc din experienta lor. Suntem apropiati ca varsta, ceea ce mi-a spulberat si ultima umbra de prejudecata. Mai bine un an ca un soim decat 100 de ani ca o cioara. "Never say never".