14 mai 2012

La frontiera vestica a meridionalilor


Venirea primaverii mi-a dat ocazia realizarii unui alt plan care "zace" pe lista de astepare de cativa ani. 
Sunt munti cu care te "intalnesti" vizual de nenumarate ori, cu tot felul de ocazii, ii privesti in zare sau mai de aproape, ii inconjori, ii ocolesti, te apropii si te indepartezi de ei dar, din tot felul de motive, nu apuci sa-i urci. 
L-am vazut deseori din drumul ce ma aducea de la Timisoara spre casa, stralucind in zare incarcat de zapezile iernii sau conturandu-se semet prin aerul incins, la capatul campiei, in canicularele zile de vara. L-am vazut din Retezat, ani la randul. L-am vazut de pe creasta Blojului. L-am intuit de pe vf. Baicu chiar daca ceata nu m-a lasat sa-l deslusesc. Stiam ca e acolo. L-am vazut de "dincolo de vale" de pe Muntele Mic. Nu-l urcasem insa niciodata. 
Unul dintre ultimile varfuri ce depasesc limita celor 2000 m altitudine pe aliniamentul frontierei vestice a Carpatilor meridionali. Era vremea unei intalniri prea mult amanate. Venise vremea pentru varful Tarcu.






Planificarea a mers ca de obicei, scurt si la obiect. Prima conditie, prognoza meteo - se arata a fi nu una perfecta, dar acceptabila. Sambata, 12.05.2012 se anunta ca fiind cu "eventuale precipitatii in a doua parte a zilei". La asemenea verdict nu mai avem ezitari. Stelica propune ora intalnirii - 08:00 AM, eu sunt de acord. Locul e deja inutil a-l mai preciza, parcarea din Hateg e deja consacrata. Grupul e cel clasic, cel de patru mixt, "fata carmaci".
Cele zise au fost si facute. Plecam pe directia Sarmisegetuza - Otelul Rosu - Caransebes. Inceputurile zilei se arata sub bunele auspicii ale unui soare stralucitor si a bunei dispozitii. Din Caransebes ne indreptam spre Borlova si avem placuta surpriza a unui drum mult ameliorat din punct de vedere a calitatii fata de acum cativa ani cand am fost ultima data pe el si era un dezastru. Tinta turei de azi ni se arata, baltat ca o vacuta din reclama. Petele de zapada se lasa pe versanti spre caldari. In creasta nu pare a fi prea multa. Pentru orice eventualitate, parazapezile sunt pe fundul rucsacilor. Ajungem in Saua Jigora la cu ceva mai putin de doua ore de la plecarea din Hateg. Suntem undeva la 1200 m altitudine. Formalitatile de schimbare a incaltarilor dureaza doar cateva minute si in jur de ora 10:00 plecam spre statia meteo Cuntu. Drumul prin padure urca in etape ce se succed cu portiuni drepte sau mici coborari. Padurea are iz de primavara. E o amestecatura de foioase cu brad. Aerul e proaspat si ne imbie la mers. Dupa o ora si jumatate suntem la cabana. Peisajul se deschide, padurea se termina lasand loc golului alpin. Aici nu exista deloc jneapan. Sunt putin surprins de aspectul inedit pentru mine, obisnuit din Retezat cu prezenta lui dincolo de limita padurii. Ne oprim pentru micul dejun. Niciunul dintre noi nu mananca dimineata inainte de plecare, iar acum incepuse sa ne "rontaie" stomacul. Infulecam destul de consistent pentru situatia data, aproape ca ma ia somnul dupa ce topesc 3 sandwich-uri. O cam lalaim cu masa asta de dimineata si constat ca la plecarea de la Cuntu, cronometrul imi indica o pauza de 40 de minute. Ne angajam in urcusul ce avea sa ne scoata in creasta. Fata versantului e brazdata de nenumarate "variante" scrijelite de rotile motocicletelor de teren si ale ATV-urilor pentru care acest masiv a ajuns un adevarat fief. Nu o sa intru in amanuntele unei povesti binecunoscute a carei finalitate va veni probabil, ca-n alte destule situatii similare intalnite in tara asta, mult prea tarziu. Urcam sustinut, temperatura a crescut simtitor, suntem inca mult sub creasta si pe partea asta a versantului nu e nici o adirere de vant, ceea ce ne da o stare de discomfort. Ne oprim din cand in cand si ne hidratam. Din vale apare prima turma. Calareti jalnici, intr-o lume ce nu le apartine dar pe care o violeaza cu seninatatea inconstientei consecintelor actului lor. Trec pe langa noi in paraituri asurzitoare. O parte se impotmoleste ceva mai sus pe un petic de zapada, asa ca nu scapam de "concert" decat dupa vreo 15 minute, cand dispar cu totii dincolo de linia crestei. Ii mai auzim din cand in cand, in surdina, cum chinuie caii putere pe vreun povarnis mai inclinat. Urcam constant si ne apropiem de creasta. In fata noastra, cam la 15 minute e un alt grup pedestras de 3 persoane. Merg cam in acelasi ritm, distanta dintre noi se pastreaza. Spre vest avem o tot mai buna vedere asupra muntilor Banatului iar spre nord-vest zarea ne e inchisa de Muntele Mic. Ajungem in creasta si perspectiva se schimba radical. 




         foto by Codre






La picioarele noastre se deschid acum imensele caldari ce se casca sub vf. Caleanu si Tarcu. Un hau greu de imaginat, cum nu mi-a prea fost dat sa vad prin Retezat. De la Cuntu pana aici am suit la deal vreo 400 de metri pe verticala, asa ca ne tragem putin sufletul inainte de a pleca iarasi. Pornim intr-o ascensiune mai blanda, pe curba de nivel, putin sub creasta, pe fata dinspre caldari. Privelistea iti taie respiratia. Tot ce vedm acolo jos pare de jucarie. Traversam cateva petice de zapada. Motoristii coboara din creasta si trec pe langa noi. Continuam sa urcam si "fentam" vf. Sadovanu, mai traversam o limba de zapada pe fata nord-estica si in 10 minute prindem iarasi linia crestei, pe portiunea finala ce duce la statia meteo de pe varf.








 Urcusul se estompeaza, cladirea statiei e tot mai aproape. Undeva in stanga, dincolo de linia crestei, apare la orizont, magnific, vf. Retezat. O piramida solitara ce tasneste in alte planuri. Mai urcam putin si incep sa se vada si celelate varfuri din acelasi masiv - Bucura, Peleaga. vf. Retezat pare neverosimil de solitar din aceat unghi, desprins parca de restul. La exact patru ore de la plecarea de la masina suntem pe varf.








 Cu ceva mai spre est de statia meteo si cu cel mult cativa metri mai sus. Acum avem perspectiva completa - rasplata efortului intregului drum. Spectacolul total e spre est. Godeanu asa cum nu l-am mai vazut de niciunde si niciodata asa de aproape. In fata noastra, in primul plan e culmea Prisloapelor ce face lagatura intre Tarcu si Godeanu. Dincolo de ea se vede partial zona superioara a vaii raului Ses, acea incredibila si imensa lunca aflata in creierul muntilor. In prelungirea culmii coboara saua Mlacilor dupa care urmeaza urcusul spre Olane. Aici e granita dintre Godeanu si muntii Cernei care se continua pana dincolo de orizont, in perpetua lor coborare spre Herculane. Gugu si Godeanu strajuie orizontul estic ca doi piloni, iar undeva in dreapta celui din urma, intr-un alt plan, exact perpendicular pe directia privirii noastre, muchia Oslii Romane,  interminabila creasta ce coboara spre valea Cernei.






 Sunt tot mai convins ca e asa cum se spune - Godeanu este cea mai salbatica si izolata zona montana din Carpati. Aproape sigur ca in acest an va fi obiectivul numarul unu a planurilor mele montane, intr-o serie de abordari multiple. Pe varf trage un vanticel nu tocmai cald. Ne imbracam corespunzator. Prognoza meteo incepe sa se adevereasca. Dinspre est si sud-est se inoreaza constant, plafonul de nori formandu-se incet dar tot mai consistent. Un fuior coboara pana la nivelul virfului Godeanu. Stelica spune "asta-i semn rau, de stricare de vreme". Mai aruncam o privire spre nord unde se intinde creasta principala a masibului, de la v. Caleanu care e in imediata vecinatate, peste Bloju si dincolo de Baicu si vf. Pietrei spre nevazutul de aici, Petreanu si pana la Sarmisegetuza. O ultima privire si spre cetatea Retezatului, ce se contureaza in ultimul plan.







E timpul sa ne pregatim de intoarcere. Facem ceva poze, mai schimbam cateva vorbe cu cei din grupul care urcase inaintea noastra si cu care ne intalnisem exact pe varf. Sunt doi baieti si o fata, din Lugoj, de la asociatia care face eforturi de a pastra Tarcu ca munte a "muntomanilor" si nu a motoristilor. Nu-i simplu, dar tineretea si entuziasmul lor imi dau un sentiment de optimism. Pornim la vale, trecand iarasi pe langa statia meteo. 






Vantul bate exact cat trebuie. Dupa cateva sute de metri incep sa simt intepaturi in genunchiul stang. Vechiul meu "pretin" sa trezeste la viata si-mi aduce aminte de ce port intotdeauna genunchera in rucsak. Ii fac damblaua. Ma opresc si ii pun "plapumioara" de jur imprejur. E fericit si adoarme cuminte, fara sa ma mai chinuie pana la capatul drumului. Foascane de genunchi hait. Sper ca aceasta chestie sa ramana asa inca cel putin 20 de ani de acum inainte. Dupa aia n-are decat sa se agraveze ... dar nu brusc.
Tinem linia crestei de data asta. Trecem si peste vf. Sadovanu urmat de o serpentina scurta in care mai simtim si ceva piatra sub talpi. In rest, iarba si iarasi iarba. O ultima privire spre golul fara fund al partii superioare a vaii Olteana, acolo de unde in sus se casca incredibilele caldari. Viram stanga parasind creasta si incepem coborarea spre Cuntu. Pe serpentina drumului de piatra apare a doua turma. E formata din specii diferite, motoristi si ATV-isti. Opresc ceva mai jos de noi. Nu pot merge mai departe deoarece drumul e blocat de limbi de zapada. Cu motocicleta se pot ocoli pe fetele culmii dar cu ATV-ul nu tine, risca sa-l culeaga din fundul caldarii. Trecem pe langa ei ignorandu-i complet. Am fost educat de copil cu obiceiul ca la munte sa salut orice om pe care-l intalnesc. Om DA, astia NU !!! Ii aud vorbind nemteste. Vin de la mama dracului sa se dea pe aici cu jucariile lor fiindca la ei in tara nu-i lasa legea. Nici aici nu-i lasa, dar la noi nu se aplica. Mi-e tot mai clar ca intre civilizatie si constrangere semnul de egalitate sta cel mai adesea. Argumentul ca n-ar sti e prea plapand pentru a-l lua in seama. Am un vag sentiment al coloniei, unde pana si manieratul lord o violeaza pe tanara bastinasa fara sa aiba vreo umbra a mustrarii de constiinta. Coborarea e la fel de lunga dar ceva mai putin solicitanta ca si urcarea. Avem parte si de momente unice oferite de natura.






 Aproape de Cuntu, turma ne depaseste iarasi, in coborare. Se opresc langa cabana si incep sa se pregateasca de festin, aduna lemne, se agita. Probabil va fi o seara cu foc de tabara si cu multa bere. Motoarele au tacut. Macar atat. Intram in padure si ne continuam drumul spre Saua Jigora unde ne asteapta masina. Portiunea asta e cea mai plictisitoare. O succesiune de urcusuri scurte si coborasuri mai lungi.


      foto by Codre


 Culegem o plasa de macris salbatic si punem la cale de-o ciorba pe cinste. Au trecut 3 ore si 20 de minute de la plecarea de pe varf cand proptim betele de trekking de aripa masinii. Indicatorul aflat de cealalta parte a drumului ne da timp de urcare pe vf. Tarcu 5 ore. Nu sunt nici pe departe un performer a timpilor pe trasee montane, dar 5 ore imi pare destul de mult. Poate cu un rucsak greu in spate si in conditii de canicula....ori poate iarna. Si apropo de rucsak, Piti a mers cu rucsakul in spate ca un ied !!!


Concluziile turei:
1. Lunga ca distanta. Desi are o diferenta de nivel de cca. 1000 m, nu pune dificultati deosebite din punct de vedere al efortului. Mi-a parut insa destul de lunga ca distanta parcursa. E si senzatia care am avuto prima data cand am vazut varful din Saua Jigora, acum cativa ani. 
2. Portiunea pana la Cuntu e destul de plictisitoare - din punctul meu de vedere, care nu sunt un impatimit al mersului prin padure. Noi am facut 1 ora si jumatate. Indicatorul zice 2 ore.
3. Portiunea cea mai frumoasa e deasupra caldarilor, dupa ce iesi in creasta. Merita tot efortul.
4. Bocancii astia cu talpa rigida nu-s cea mai buna optiune pe iarba sau pe portiuni mai lungi de forestier. Fara probleme de aderenta, excelenti pe piatra si zapada, dupa 7 ore de haladuit mai mult pe pajisti, au inceput sa ma doara talpile.
5. Rezerva de apa trebuie reconsiderata odata cu incalzirea vremii.


Tarcu e un munte frumos. Zona crestei, chiar daca nu e una spectaculoasa sau care sa puna dificultati tehnice - comparativ cu Retezatul, de exemplu, da satisfactia unor privelisti incantatoare. Tarcu e cu siguranta una dintre cele mai tentante porti de acces spre Godeanu, iar perspectiva unei superture de mai multe zile, cu inconjorul complet al fantasticei vai a raului Ses va fi cu siguranta capul de afis a listei turelor din acest an. 






P.S. Dupa mai bine de 40 de ani, la Sarmisegetuza, in acelasi loc, am mancat acealeasi inconfundabile si delicioase placinte cu branza sarata si marar. Sa mai zica cineva ceva de traditii !!!!


Orice comentriu lasat de dvs. este binevenit. Multumesc pentru vizita.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru comentariul dvs.