Nu planificasem nimic. Cu o zi inainte facusem vf. Baicu. Sambata seara Piti era cam obosita, nu prea avea chef de nimic, doar vederea zapezii si a branduselor din pozele facute in Saua Iepii si pe Baicu ii schimbasera oarecum starea de blazare. Prognoza meteo era la fel si pentru duminica, asa ca am decretat zi de odihna. Dimineata ne trezim destul de tarziu, ne uitam pe geam si ... afara soare. Ceva nu-i in regula, incepem sa ne foim, nu mai avem stare, pornim PC-ul sa vedem cam ce ne arata webcam-urile de pe partiile de prin tara. Ne decidem sa mergem undeva mai aproape, asa, de plimbare si deoarece la Rausor se arata vreme faina, am zis ca facem o plimbare pe vale, spre stana Valereasca. Ajungem la baza partiei in jurul orei 11:00, e soare si frumos. Plecam agale pe drumul care urca pe vale, in 20 minute suntem la vagonul forestier, mai sunt ceva pete de zapada si ceva mai sus ne oprim sa punem parazapezile. E plin de branduse proaspat iesite, liniste si aer curat. Continuam drumul prin padure si dupa o ora de la plecare ajungem la stana. Zapada e tot in pete dar de dimensiuni ceva mai mari. Vaioaga ce urca de la stana imi trage cu ochiul. Acum o luna pe aici urcase Calin pe skiuri de tura cu inca doi amici pana in culmea Prelucilor, in saua de sub varful Preluci. "Hai sa vedem un pic cum e" ... fatidica decizie !!! Incepem urcusul.
Pe vaioaga zapada e destul de consistenta, mergem cand pe firul apei care se aude sub noi, cand pe partile laterale, acolo unde paraul e iesit la suprafata. Piciorul mai scapa pe langa cate un bustean, o piatra ... zapada e mare, ne infigem aproape de fiecare data pana la sold. Ajungem intr-o zona unde vaioaga se ingusteaza si panta se aspreste. Pe mijloc curge o cascada. Ocolesc prin dreapta "pe niste urme proaspete" ce se dovedesc a fi de capra. Zapada e pana la sold. Piti decreteaza ca e nasol si incearca sa urce undeva in dreapta ca sa depaseasca aceasta portiune. "Ne intalnim mai sus" zice. Urc, trec de portiunea cea ingusta, intru pe firul apei care acum e iarasi sub zapada, ma mai uit in sus sa o vad pe Piti, nu o vad, insa dupa 15 minute o zaresc pe firul vaii in spatele meu. O astept si vine bombanind; "N-am reusit sa trec pe acolo, m-am scufundat in zapada pana aproape de gat, era sa nu mai pot sa ies, noroc cu un brad ca m-am apucat de crengile lui si m-am scos !!!" Ma strigase dar nu am auzit nimic din cauza zgomotului cascadei. Invatatura de minte !!! Continuam urcusul, zapada e tot mai mare, tine relativ bine. Panta e destul de accentuata. De la un moment dat imi pare ca ceva s-a schimbat. Zapada e alba imaculata, e zapada proaspata, are crusta care se rupe la fiecare pas (placerea mea suprema). Piciorul nu se adanceste prea mult asa ca mergem mai departe.
Culoarul se largeste incet, incet si intram pe portiunea dreapta inainte de a ajunge in minicaldarea ce inchide valea. E plina de zapada, doar pe laterale se vad varfurile jnepenilor. Am ochelarii de soare pe ochi si nu reuisesc sa disting nici un detaliu, nici o forma in albul imaculat al zapezii. Scot ochelarii si constat ca e mai rau, o brusca senzatie de greata ma incearca.Privesc spre stanga incercand sa gasesc niste repere in crengile de jneapan. Ma intorc spre Piti si ii spun. Are aceasi senzatie, nu se simte grozav asa ca inaintam fara sa mai privim spre caldare. Iau cate un reper in jnepenis si inaintez privind la bocanci. Portiunea mai inclinata a vaiugii se termina si intram in caldare. Panta se moaie putin, tinem stanga si continuam sa urcam. Dupa vreo 200 de metri suntem la baza caldarii si urcam putin diagonal stanga pana iesim in culme. Aici panta devine mai putin accentuata,de fapt e o rupere a acesteia, astfel incat nu mai vedem nici urmele pe unde am urcat. Rasuflu oarecum usurat, fara sa stiu ce ma asteapta. Continuam sa inaintam de-a curmezisul culmii care e neasteptat de lata, spre buza ei abrupta dinspre caldarea Steviei. Piti trece inainte si merge bine. Eu cu rucsacul in spate, la fiecare 5-6 pasi ma duc pana-n sold pe langa varfurile de jneapan iesite din zapada. E imposibil de ocolit iar zapada, spre surprinderea mea, nu e suficient de compactata. Nu cred ca am mai mult de 100 - 150 de metri de traversat, dar portiunea asta ma omoara, calc ca pe oua si totusi nu reusesc sa ma mentin la suprafata. Ajung in cele din urma la o ingramadire de pietre pe buza culmii. Gafai si injur, portiunea asta finala m-a cam stors. Vantul bate destul de aprig, sunt doar in tricou si pana il dau jos de pe mine si ma echipez corespunzator, trag si o tura de clantaneala din dinti.
Halesc un baton energizant si o pastila de glucoza si in nici 5 minute sunt remontat complet. Vremea e neasteptat de buna, plafonul de nori e mult mai sus decat ieri si mai putin compact. Se vede frumos spre Bloju, Baicu (unde fusesem ieri), Tarcu si Godeanu. Varful Retezat e chiar in fata noastra iar Prelucile in dreapta. La picioarele noastre sta caldarea Steviei.
De la plecare trecusera trei ore si jumatate. Altimetrul indica 940 de metri diferenta de nivel. Mai stam putin si ne decidem sa incepem coborarea, cu atat mai mult cu cat vantul nu pare a avea intentia sa se potoleasca. Renuntam la varianta de a cobori spre Condor deoarece e plin de jnepeni si riscam sa ne epuizam pana jos. Plecam inapoi pe urmele facute la urcare.
Pana in buza caldarii injur fara oprire si ma afund asijderea pe langa jnepeni. Scapam de ei si ne angajam in coborare. Zapada tine, piciorul intra in ea exact cat sa nu alunecam si aproape ca putem alerga la vale.
In 15 minute parasim caldarea si intram pe firul vaii. Aici zapada se muiase incredibil de mult, era fleasca dar nu ne inghitea prea tare, continuam sa coboram, apa incepe sa se auda pe sub noi, apoi sa se si arate pe ici, pe colo. Ocolim pe unde putem si ajungem la cascada. Traversam pe aceasi parte si coboram mai departe. In ceva mai mult de o ora suntem la stana.
Ne oprim sa mancam si sa ne hidratam. Fata dinspre stana a seii Munticelu e plina de branduse ca dealtfel toate zonele unde zapada tocmai s-a topit. Terminam de mancat, mai facem niste poze si plecam mai departe. La doua ore si jumatate de la plecarea din culme suntem la masina, in parcare la Rausor. Halal plimbare - faina tura !!!!
Tura asta ramasese planificata din ianuarie. Prognoza meteo pentru 21.04.2012 era cam ca dracu si totusi ne-am incumentat sa incercam. Ne-am sfatuit, am intorso pe toate fetele si am ajuns la concluzia ca decat sa stam in casa si sa aseptam conditii ideale mai bine ne intoarcem leoarca din tura si incercam s-o dregem postfactum cu eventuale licori bahice. Stelica e, fara doar si poate, pe stilul meu - nu se prea trage pe cur pentru orice nimic - "vreme instabila" .. adica nu o sa ploua toata ziua, nu ?!?! ... probabil o sa mai bata si vantul, o sa mai ninga, o sa viscoleasca, poate ceva lapovita si ceata ... care-i problema ???
Regrupam sambata dimineata la 09:00 in locul stiut din Hateg. Codre, Stelica si eu. Piti e absenta, nu incep sa spun din ce motive - independente de vointa ei - ca iarasi ma enervez. Plecam spre Gura Apei. Vremea e promitatoare, Retezatul se vede - e drept cu nori deasupra lui, dar destul de ferfeliti, adica printre ei razbat destule raze de soare pe zapada alba a versantilor si-n caldari. Intram pe vale si dupa cativa kilmetri incepe sa picure. Nu ne descurajam si in cca. 1 ora de la plecarea din Hateg ajungem fara probleme la locul de intrare pe cararea spre Saua Iepii. Ploaia se oprise, asa ca o luam strengareste la deal. Dupa nici zace minute incepe sa ploua iarasi si dupa cam inca pe-atatea se opreste brusc, ca si cand cineva ar fi inchis robinetul. Ne ia cam o ora sa iesim din padure, cu tot cu pauzele de dezbracat si cea de masa. Zapada s-a redus substantial in ultimile zile iar locul acesteia e luat de un covor imens de branduse presarat pe alocuri de palcuri de ghiocei.
Petele de zapada pe care le traversam reusesc doar in mod vag sa ne aduca aminte cum ne-am muncit prin aceleasi locuri cu vreo trei luni in urma. Ajungem sub Saua Iepii unde cornisa s-a "ingrasat" binisor pe partea de mijloc dar a lasat complet loc ierbii in stanga, unde incepe urcusul spre Baicu, asa ca abordam fata destul de inclinata (la un moment dat Stelica zice ca poate dam si de o surplomba cu ... iarba) si-n doua ore suntem iesiti in carare, undeva mai sus de sa. Incepem urcusul pe serpentina si pana la primul platou - acolo unde ajunsesem in ianuarie - nu intalnim zapada aproape deloc. Vremea e fitoasa rau, norii se sucesc in jurul nostru, spre vest arata amenintatori iar plafonul e pe la 1650 - 1700 m, platoul Muntelui Mic nefiind vizibil. Spre Godeanu e mai limpde, spoturi de lumina cad pe versanii si culmile Borascului si Gugului. Retezatul se vede si el la un moment dat dupa care culmile sunt acoperite de plafonul de nori. Dincolo de Saua Iepii, Bloju nu vrea nicicum sa ne arate varfurile sale cele mai inalte - Bloju si Pietrei, asa ca ne multumim sa vedem doar vf. Custura.
Continuam urcusul domol pe platou urmaind stalpii de marcaj. Dinspre vest incep sa urce ceturi tot mai dese si exact cand sa atacam urcusul final spre varf intram in white-out. Mergem destul de precauti pe zapada nu foarte compacta, ce are crusta si se rupe din loc in loc. Stratul de deasupra e zapada proaspata, de un alb imaculat. Tragem cu ochiul mereu in stanga sa nu ajungem pe cornisa imensa de pe fata abrupta ce cade spre raul Ses. Reusim din cand in cand sa-i vedem linia si tinem distanta corespunzatoare. Vagi sau mai putin vagi senzatii de greata si ameteala ne incearca din cauza acestul fenomen ce creaza imposibilitatea separarii planurilor si profunzimii. Privitul la varfurile bocancilor e aproape o desfatare. La un moment dat panta se moaie si ajungem pe un fel de platou. Doua inghesuiciuni de pietre ne spun ca am ajuns pe varf, iar ceasul ne indica trei ore si jumatate de la plecare. Nu e tocmai rau, tinand cont ca in ianuarie am facut tot atat pana in Saua Iepii. Ne foim incoce si incolo si constatam ca in toate directiile incepe sa se coboare. Decretam sa suntem pe varf, cu atat mai mult cu cat vantul se inteteste. Fiecare face ce-l taie capul, Stelica se dezbraca la bustul gol si baga groaza in Codre, eu trag cateva cadre mai mult la ghici, ca nu-mi dau seama daca sapuniera a focalizat cum trebuie, vantul suiera, ceata se invarte in jurul nostru, ne creaza de cateva ori iluzia ca s-ar imprastia dar revine mai abitir asa ca dupa cam cinsprezece minute ridicam ancora si plecam indarat, pe urmele cu grija facute la urcare.
Dupa cateva sute de metri iesim din ceata si perspectiva se deschide spre est si sud-est. Godeanu e plin ochi de zapada. O stanca protapita in buza culmii ne permite sa vedem cornisa ce danteleaza partea estica.
E imensa, pe alocuri are aproape zece metri si atarna ca un balcon. Mai trag ceva poze si continuam coborarea.
Nu apucam sa ajungem la platoul dinaintea serpentinei ca incepe o ploaie ingetata dupa care la catema minute se declanseaza urgia - o scarba de vant care duce granulele de gheata aproape la orizontala. Loviturile pe obraji sunt ca impunsaturile unor ace. Imi inchid gluga complet si ma felicit in gand ca am luat hanoracul asta care imi permite sa nu las descoperit nici un centimetru patrat al fetei. Nu stiu exact cum se descurca Codre si Stelica, sunt inaintea mea si ii dau temeinic la vale. Incerc sa filmez momentul dar sapuiera mea da semne de inghetz spontan si nu mai vrea sa raspunda la comenzi. Renunt si imi continui coborarea.
Suntem in a doua parte a serpentinei cand vantul se potoleste iar mai apoi si ploaia ingetata. Ajungem in sa. Coborarea ei e la mintea fiecaruia. Codre e precauta si prefera sa coboare pe unde a urcat, Stelica face o evaluare scurta si concluzioneaza ca nu o sa plece cornisa, se baga pe ea si o coboara oarecum diagonal. Incurajat de succesul lui, aleg varianta lenesului, scot pioletul pentru a-l folosi pe post de frana de mana si-mi dau drumul pe cur de pe buza cornisei. Alunec bine, poate putin prea bine, frana de mana functioneaza ... ca frana de mana, adica ma incetineste dar nu ma opreste, cornisa se termina si odata cu ea si zapada, ies glorios "in decor" pe iarba, mai merg vreo trei metri pe iarba si ma opresc in cele din urma fara nici o avarie. Regrupam si pornim pe rand la vale. Incepe sa ninga, mai intai timid iar apoi tot mai tare, cu fulgi ca penele. O tine tot asa, noi coboram bine, traversam cateva campuri de zapada, zonele inierbate sunt acum dominante si ajungem destul de repede la traversarea celor doua paraie. Am pierdut din altitudine iar ninsoarea s-a transformat in lapovita. Avem noroc - deocamdata - si dupa cateva minute, exact cand suntem la intrarea in padure, se opreste, lasand loc catorva raze timide de soare. Gasim un loc numai bun de facut popas. Coechipierii mei iau masa, mie nu mi-e foame si bantui prin zona sa culeg cateva branduse. Dupa vreo zece-cinsprezece minute luam iarasi rucsacii in spate si intram in padure. Nu mergem foarte mult si incepe iarasi sa ploua; "trebuia sa se termine cum a inceput" imi spun in gand si din pacate am dreptate, o tine tot asa pana aproape la final. Ajungem la masina si ma uit la ceas - sase ore si jumatate. Dupa altimetrul meu imprecis, diferenta de nivel e de cca. 1000 de metri, ceea ce inseamna ca ne-am miscat destul de bine azi, intr-o zi in care am avut parte de aproape de toate .... mai lipsea sa ne trazneasca !!!!
