Vf. lu' Patru intre sarbatori - 28.12.2011

Ramasesem de asta toamna cu un fel de insatisfactie. Ziua in care am ajuns pe vf. lu' Patru din Sureanu fusese tocmai una in care Piti nu a putut sa ma insoteasca din motive de serviciu. Ca sa fie tacamul complet a fost o zi cu o vreme superba si o vizibilitate de exceptie, de la Oslea pana la Fagaras. Drumul il facusem cu Nuti si Marius si mi-a parut atunci a fi o plimbare de placere, din sausa de sub Sureanu, pe sub Auselu pana pe Patru. Doar scarbele alea de seminte de iarba mi-au intrat in bocanci si m-au tot intepat. Acum planificasem o tura similara (credeam eu) numai ca era cu vreo 2 luni mai tarziu si datele problemei se schimbasera de-a binelea. Mai mult decat atat, vroiam o "schimbare de peisaj" dupa nesfarsitele zile de stat la masa, imbuibat si scarpinat limba. Imi trebuia o cura de detoxifiere - din toate punctele de vedere.
Am plecat devreme de acasa, ne-am intalnit in Sebes cu Stelica si Tudor si cu ceva dupa ora 10:00 eram la baza teleschiului din Sureanu. Tudor si-a luat schiurile si a zbughito pe partie iar noi 3 (Piti, Stelica si cu mine) ne-am pregatit pentru urcusul pe varf. Prima dilema a fost pe unde sa incepem urcarea. Dupa prima propunere a lui Stelica de a incerca pe la stane, pe versantul nordic, refuzata categoric de mine pe motiv de zapada nebatuta si sanse maxime de impotmolire, am ales solutia de a urca .... direct pe sub firul telescaunului, pe unde se vedeau ceva urme. O alegere discutabila, dar acceptabila pana la urma. Am ajuns relativ repede pe Auselu dar cu ceva efort, zapada fiind destul de tampita iar urmele nu tocmai de urmat in totalitate. Sus, la capatul scaunului am prins o urma de snowmobil si am mers bine, fara sa ne afundam, spre sud, pana in culmea de legatura.

Aici urmele mergeau spre aiurea iar noi n-am avut incotro si am virat est, pe buza culmii. Zapada, neatinsa. Vremea, splendida cu o vizibilitate cel putin la fel de buna ca acum doua luni. Valea Jiului si Tara Hategului acoperite de marea alpina, o adevarata feerie. Am inceput sa urcam mica culme ce ne despartea de saua in care ajunge marcajul, inainte de urcusul final pe Patru. De aici a inceput distractia !!!! Zapada era cum nu se putea mai aiurea - crusta !!! Faceam 2-3 pasi si tinea dupa care, zbiiiff, ne trezeam pana in genunchi. Stelica a inceput sa rupa in fata noastra. Eu nu prea aveam chef de mers pe urmele lui si am cautat tot timpul buza culmii unde era mai viscolit si stratul mai subtire. Succesul a fost doar partial si mai bine imi vedeam de treaba, deoarece chestia asta a cam scos sufletul din mine. Am ajuns in sa si am facut o mica pauza.

 Cam scosesem limba si nu eram in cea mai buna forma. Piti in schimb mergea ca iepurasul Duracell, n-avea taine. Privelistea era incantatoare. Spre sud, Parangul parea la o aruncatura de bat. Am inceput urcusul. Prima parte m-a disperat - zapada destul de adanca, pana peste genunchi si blestemata aia de crusta m-au obligat sa ma tot opresc si sa-mi trag sufletul. Stelica era undeva inainte si rupsese temeinic,  dar nu-mi venea deloc bine lungimea lui de pas asa ca mai bine de jumatate de urcus mi-am deschis singur calea.
Am ajuns pe varf dupa 3 ore de la plecare. Cu doua luni in urma facusem cu o ora mai putin si mi-a parut o plimbare. E drept ca plecasem de mai sus cu ceva, dar oricum .... al dracului zapada !!!! Privelistea de pe varf ne-a remontat, cu toate ca era destul de rece si tragea un vant taios, ceea ce m-a obligat sa ma schimb complet de la brau in sus. Eram ud ca dracu de la cat transpirasem pe urcare.
Spre est, la picioarele noastre era lacul Oasa. In planul doi, saua Steflesti flancata la nord de vf. Cindrel si la sud de vf. Steflesti, iar dincolo de ea, Fagarasul inchidea orizontul.

Spre est - sud/est, Lotrului, Latoritei si dincolo de ea Capatanii si continuand spre sud/est si sud, Parangul pe toata lungimea sa, dincoace di dincolo de Pasul Urdele, ce-l intuiam dupa Mohoru . Dincolo de Valea Jiului spre sud - sud/vest culmea Valcanului se intinde pana spre vest unde spinarea de dinozaur a Oslei straluceste in soare in ultimul plan. Alaturi de ea, spre vest, deasupra marii alpine tasneste inconfundabil, Retezatul. Langa el, spre nord/vest, doua culmi pipernicite din Poiana Ruscai abia reusesc sa se zareasca deasupra cetii. La o aruncatura de bat, spre nord, vf. Sureanu iar dincolo de el, in departare, culmile Apusenilor din care Curcubata se ridica cu ceva deasupra celorlalte. Spre nord/est se intind culmile mai domeale ale Cibinului. Am incheiat un tur de orizont de 360 de grade. Da, a meritat efortul de a veni pana aici !!!

Pe varf am stat cam 10 minute, cat sa mancam ceva, sa bem o gura de ceai si sa privim de jur imprejur.

Bineinteles, am facut si ceva poze de rigoare. N-am mai carat DSLR-ul dupa mine, asa ca sapuniera de serviciu si-a facut datoria cum a putut.

Coborarea a fost oarecum mai rapida, din sa am facuto spre nord si am coborat direct spre stana. Daca aveam skiuri era o placere, asa ... ne-am luptat iarasi cu crusta, am mai inotat prin zapada intr-o vaioaga ceva mai jos de platoul pe care se afla stana si in cele din urma am ajuns la drum unde zapada era calcata. L-am recuperat si pe Tudor de pe partie si ne-am regrupat la masina.

Plimbarea asta a fost cam 5 ore, cu totul, 3 pe dus, 2 pe intors.

A fost o tura in care ne-am atins scopul dar efortul a fost peste asteptari.

Piti a mers excelent si e incantata de bocancii pe care ii are, nu s-a udat deloc, nu i-a fost frig, tin bine glezna, talpa rigida si-a spus cuvantul. Scarpa, nu chinezarii !!!!

Am probat si parazapezile. Super !!! .... fara ele eram fii ploii. 

Dupa Revelion trebuia recidivat cumva .... si am comiso.