Saua Iepii - in cautarea zapezii - 02.01.2012

Acum mai bine de 20 de ani, imi propusesem un traseu fara miza: traversarea de la Gura Apei la Poiana Marului peste Saua Iepii. De fapt tot traseul asta era doar un motiv pentru a traversa Saua Iepii, vroiam sa ajung acolo, fara un motiv logic. Treaba a ramas moarta pana cum vreo 3-4 ani cand, in drum spre Poiana Pelegii, la bariera de la baraj, unde oprisem sa platesc taxa de intrare in PNR, imi intorc privirea si revad saua. Spontan o intreb pe fata care tocmai imi taia bilet daca stie ceva de carearea de acces si de marcajul spre Saua Iepii. Simpatica dar habarnista, imi raspunde foarte sigura pe ea ca acea carare nu se mai foloseste, ca e inierbata, ca nu mai exista marcaj, etc. etc. O cred cu o umbra de suspiciune deoarece in golul alpin am vazut totdeauna pe timp de vara, turme de oi. "Doar alea nu ajung acolo cu helicopterul" imi zic in gand, dar raman respectos si nu-mi exteriorizez cugetarile.
Pe la inceputul toamnei, "bantuind" pe net dupa aiureli, gasesc doua bloguri ce-mi atrag atentia ... si surpriza, ambele indicau INTRAREA pe cararea spre Saua Iepii, ambele dadeau acelesi repere, inclusiv fotografii ale locului - e drept cam "sifonat" de forestierii care nu prea au respect pentru marcajele turistice, carari, etc. ambele de actualitate - ultima descriere din august a.c.  In 06.11.2011 imi iau inima in dinti si impreuna cu Piti plecam in cautarea cararii. O gasim si spre mirarea si bucuria noastra constatam ca descrireile citite pe bloguri sunt exacte, marcajul prin padure e bun, cararea vizibila ( "inierbat" era creierul cucoanei care in loc sa spuna ca nu stie mi-a dat o informatie total eronata) si intr-o ora si patruzeci de minute am fost in sa iar de acolo dupa inca o ora, in culmea Blojului !!!
De aici pana la a-i face pofta lui Stelica de o tura n-a fost mult ... si uite asa, ne-am inteles noi ca pe 02.01.2012 sa incercam sa ajungem in sa.
Pe intelegerea noastra de principiu fetele au cuplat rapid asa ca in dimineata de 02.01.2012 ne-am intalnit in Hateg si la ora 10:20 intram in traseu, dupa o mica balbaiala in gasirea inceputului de carare.
Drumul prin padure a fost relativ usor, zapada mai mica decat  ne asteptam. Dupa 15 minute de la plecare m-am dezbracat  in bluza de corp si asa am ramas pana in sa. Anormal de cald pentru vremea asta. Singurul lucru care ne-a mai scos din monotonie prin padure au fost urmele de urs gasite in vreo 2 locuri.

 Cred ca era ursul care face reclama la Coca Cola - bause prea multa si nu putea sa doarma, acum iarna, cand normal ar trebui sa hiberneze.

Dupa iesirea din padure lucrurile s-au schimbat. Zapada pana peste genunci, moale si oarecum apatoasa. Stelica se cam desumflase si devenise sceptic ca vom ajunge pana in sa. Am ales sa urcam pe fata sudica a vaii deoarece era mai viscolita si cu mai putina zapada. Am facut urme pe rand, cu schimbul iar fetele au venit dupa noi. Ne-am oprit la o pauza de papa, vreo 10 minute, undeva pe la mijlocul vaii. Vremea, care dimineata era destul de ambigua, s-a indreptat incetul cu incetul, norii si ceata s-au imprastiat lasand loc unui soare stralucitor cum numai la munte poti intalni. Am inaintat relativ repede si dupa 2 ore si jumatate eram sub cornisa care strajuia iesirea in sa.

Urma sa facem o traversare scurta spre stanga pe sub cornisa si sa urcam ultima portiune. Stelica, precaut, a zis ca ar fi bine sa traversam pe rand si sa incercam sa nu facem galagie.

 A trecut el primul, a constat ca zapada e teapana si cornisa bine infipta la locul ei, ne-a dat verde si noua si dupa doua ore si 40 de minute, ne regrupam toti 4 in Saua Iepii - 1727 m.

Aici batea vantul (cred ca bate 365 de zile din 365) asa ca n-am stat mult pe ganduri si deoarece mai aveam destul timp, am inceput sa urcam spre culmea Baicului. Dupa 35 de minute de urcus pe o panta pe care zapada nu era asa de mare ca in vale, am ajuns pe platoul de sub varful Baicu - 1915 m (dupa altimetrul meu imprecis). Aici privelistea era superba. Spre nord/est se profila Retezatul, spre est valea Lapusnicului Mare si cateva culmi din Retezatul Mic. In fata noastra, peste vale, in directia sud/est vf. Borascu si vf.Gugu  iar mai spre sud vf. Godeanu. Spre sud valea raului Ses inchisa in fundal de platourile Godeanului. Spre sud/vest, de partea opusa a vaii,  vf. Nedeia in planul doi iar in fatza noastra, vf. Baicu care parca ne imbia sa-l urcam. Ne-am abtinut cu greu dar am ramas constienti ca nu ne-ar fi ajuns timpul si nu era cazul sa riscam. Spre vest spinarea domoala a Muntelui Mic si valea impadurita a Bistrei Marului iar spre nord, dincolo de adanca sa a Iepii, culmea Blojului din care vedeam, putin spre nord - nord/vest varfurile Blojului si Pietrii. Muntele asta o sa-l mananc la vara, ma fascineaza !!!!

Am zabovit sa admiram frumusetea asta vreo 20 de minute dupa care am inceput coborarea. Soarele coborase destul de mult si am fost in umbra aproape tot timpul. L-am mai prins inainte de intrarea in padure, unde am mai facut un popas pentru a ne bucura de ultimile sale raze. Coborarea a fost fara miza, fara evenimente.
Tura a durat cam 6 ore cu totul. Zapada destul de moale si apatoasa, ne-am infundat in ea, ne-a solicitat destul, mai ales pana in sa, dar a fost mai bine decat pe vf. lu' Patru, cu nenorocita aia de crusta care mi-a mancat ficatii !!!
Parca ma tenteaza o tura cu plecare foarte devreme si urcare pana pe vf. Baicu .... da' mai vedem !!!!

Vf. lu' Patru intre sarbatori - 28.12.2011

Ramasesem de asta toamna cu un fel de insatisfactie. Ziua in care am ajuns pe vf. lu' Patru din Sureanu fusese tocmai una in care Piti nu a putut sa ma insoteasca din motive de serviciu. Ca sa fie tacamul complet a fost o zi cu o vreme superba si o vizibilitate de exceptie, de la Oslea pana la Fagaras. Drumul il facusem cu Nuti si Marius si mi-a parut atunci a fi o plimbare de placere, din sausa de sub Sureanu, pe sub Auselu pana pe Patru. Doar scarbele alea de seminte de iarba mi-au intrat in bocanci si m-au tot intepat. Acum planificasem o tura similara (credeam eu) numai ca era cu vreo 2 luni mai tarziu si datele problemei se schimbasera de-a binelea. Mai mult decat atat, vroiam o "schimbare de peisaj" dupa nesfarsitele zile de stat la masa, imbuibat si scarpinat limba. Imi trebuia o cura de detoxifiere - din toate punctele de vedere.
Am plecat devreme de acasa, ne-am intalnit in Sebes cu Stelica si Tudor si cu ceva dupa ora 10:00 eram la baza teleschiului din Sureanu. Tudor si-a luat schiurile si a zbughito pe partie iar noi 3 (Piti, Stelica si cu mine) ne-am pregatit pentru urcusul pe varf. Prima dilema a fost pe unde sa incepem urcarea. Dupa prima propunere a lui Stelica de a incerca pe la stane, pe versantul nordic, refuzata categoric de mine pe motiv de zapada nebatuta si sanse maxime de impotmolire, am ales solutia de a urca .... direct pe sub firul telescaunului, pe unde se vedeau ceva urme. O alegere discutabila, dar acceptabila pana la urma. Am ajuns relativ repede pe Auselu dar cu ceva efort, zapada fiind destul de tampita iar urmele nu tocmai de urmat in totalitate. Sus, la capatul scaunului am prins o urma de snowmobil si am mers bine, fara sa ne afundam, spre sud, pana in culmea de legatura.

Aici urmele mergeau spre aiurea iar noi n-am avut incotro si am virat est, pe buza culmii. Zapada, neatinsa. Vremea, splendida cu o vizibilitate cel putin la fel de buna ca acum doua luni. Valea Jiului si Tara Hategului acoperite de marea alpina, o adevarata feerie. Am inceput sa urcam mica culme ce ne despartea de saua in care ajunge marcajul, inainte de urcusul final pe Patru. De aici a inceput distractia !!!! Zapada era cum nu se putea mai aiurea - crusta !!! Faceam 2-3 pasi si tinea dupa care, zbiiiff, ne trezeam pana in genunchi. Stelica a inceput sa rupa in fata noastra. Eu nu prea aveam chef de mers pe urmele lui si am cautat tot timpul buza culmii unde era mai viscolit si stratul mai subtire. Succesul a fost doar partial si mai bine imi vedeam de treaba, deoarece chestia asta a cam scos sufletul din mine. Am ajuns in sa si am facut o mica pauza.

 Cam scosesem limba si nu eram in cea mai buna forma. Piti in schimb mergea ca iepurasul Duracell, n-avea taine. Privelistea era incantatoare. Spre sud, Parangul parea la o aruncatura de bat. Am inceput urcusul. Prima parte m-a disperat - zapada destul de adanca, pana peste genunchi si blestemata aia de crusta m-au obligat sa ma tot opresc si sa-mi trag sufletul. Stelica era undeva inainte si rupsese temeinic,  dar nu-mi venea deloc bine lungimea lui de pas asa ca mai bine de jumatate de urcus mi-am deschis singur calea.
Am ajuns pe varf dupa 3 ore de la plecare. Cu doua luni in urma facusem cu o ora mai putin si mi-a parut o plimbare. E drept ca plecasem de mai sus cu ceva, dar oricum .... al dracului zapada !!!! Privelistea de pe varf ne-a remontat, cu toate ca era destul de rece si tragea un vant taios, ceea ce m-a obligat sa ma schimb complet de la brau in sus. Eram ud ca dracu de la cat transpirasem pe urcare.
Spre est, la picioarele noastre era lacul Oasa. In planul doi, saua Steflesti flancata la nord de vf. Cindrel si la sud de vf. Steflesti, iar dincolo de ea, Fagarasul inchidea orizontul.

Spre est - sud/est, Lotrului, Latoritei si dincolo de ea Capatanii si continuand spre sud/est si sud, Parangul pe toata lungimea sa, dincoace di dincolo de Pasul Urdele, ce-l intuiam dupa Mohoru . Dincolo de Valea Jiului spre sud - sud/vest culmea Valcanului se intinde pana spre vest unde spinarea de dinozaur a Oslei straluceste in soare in ultimul plan. Alaturi de ea, spre vest, deasupra marii alpine tasneste inconfundabil, Retezatul. Langa el, spre nord/vest, doua culmi pipernicite din Poiana Ruscai abia reusesc sa se zareasca deasupra cetii. La o aruncatura de bat, spre nord, vf. Sureanu iar dincolo de el, in departare, culmile Apusenilor din care Curcubata se ridica cu ceva deasupra celorlalte. Spre nord/est se intind culmile mai domeale ale Cibinului. Am incheiat un tur de orizont de 360 de grade. Da, a meritat efortul de a veni pana aici !!!

Pe varf am stat cam 10 minute, cat sa mancam ceva, sa bem o gura de ceai si sa privim de jur imprejur.

Bineinteles, am facut si ceva poze de rigoare. N-am mai carat DSLR-ul dupa mine, asa ca sapuniera de serviciu si-a facut datoria cum a putut.

Coborarea a fost oarecum mai rapida, din sa am facuto spre nord si am coborat direct spre stana. Daca aveam skiuri era o placere, asa ... ne-am luptat iarasi cu crusta, am mai inotat prin zapada intr-o vaioaga ceva mai jos de platoul pe care se afla stana si in cele din urma am ajuns la drum unde zapada era calcata. L-am recuperat si pe Tudor de pe partie si ne-am regrupat la masina.

Plimbarea asta a fost cam 5 ore, cu totul, 3 pe dus, 2 pe intors.

A fost o tura in care ne-am atins scopul dar efortul a fost peste asteptari.

Piti a mers excelent si e incantata de bocancii pe care ii are, nu s-a udat deloc, nu i-a fost frig, tin bine glezna, talpa rigida si-a spus cuvantul. Scarpa, nu chinezarii !!!!

Am probat si parazapezile. Super !!! .... fara ele eram fii ploii. 

Dupa Revelion trebuia recidivat cumva .... si am comiso.